USR acuză PSD şi AUR că „refuză ca judecătorii CCR să fie numiţi transparent”

Redactia -

USR acuză PSD şi AUR că „refuză ca judecătorii CCR să fie numiţi transparent”

Majoritatea PSD-AUR din Camera Deputaţilor a respins, astăzi, proiectul USR prin care procesul de numire a judecătorilor la Curtea Constituţională ar căpăta un plus de transparenţă şi rigurozitate, cu accent pe îndeplinirea de către cei propuşi a criteriului „înaltei competenţe profesionale”.

Parlamentarii USR Alin Stoica, Oana Murariu, Simona Spătaru şi Alexandru Dimitriu au propus ca, în cazul celor şase judecători numiţi de Parlament, candidaţii să fie audiaţi în Comisia juridică şi în plenul Camerei, respectiv al Senatului, audierile fiind publice şi transmise prin mijloace de comunicare în masă.

Suplimentar faţă de prevederile acum în vigoare, USR a propus ca fiecare candidat să depună, cu cel puţin 20 de zile înainte de data audierii, CV şi documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Constituţie.

Pentru eliminarea oricărei posibilităţi de interpretare, USR a propus ca, pentru dovedirea pregătirii juridice superioare, candidaţii să prezinte diplomă de licenţă în domeniul „Drept” sau „Ştiinţe juridice”, eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii, însoţită de suplimentul la diplomă sau foaia matricolă, după caz, iar pentru diplome obţinute în străinătate, atestatul de echivalare sau recunoaştere emis de autoritatea competentă.

În ceea ce priveşte înalta competenţă profesională, aceasta ar urma să fie apreciată de către membrii Comisiei juridice în funcţie de profilul profesional şi reputaţia de specialist ale candidatului, ţinând cont, printre altele, de titlurile şi premiile obţinute pentru recunoaşterea profesională (titluri academice, distincţii profesionale, apartenenţa la organisme ştiinţifice ori profesionale naţionale sau internaţionale etc.) şi de actele privind activitatea ştiinţifică din domeniul juridic (lista lucrărilor, a publicaţiilor, monografiilor, tratatelor sau articolelor publicate în reviste de specialitate juridică, ori a participărilor la conferinţe naţionale şi internaţionale de specialitate juridică).

Pentru un plus de transparenţă, USR a mai propus ca lista tuturor candidaţilor şi documentele depuse de aceştia să fie publicate pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului (cu respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia datelor cu caracter personal şi regimul informaţiilor clasificate).

„Transparenţă şi profesionalism. Asta ne dorim de la procesul de numire a judecătorilor CCR, pentru a întări prestigiul şi autoritatea acestei instituţii, afectate de multiple decizii controversate. Cu cât încrederea în procesul de numire şi în profesionalismul celor numiţi este mai mare, cu atât mai mică va fi îndoiala în corectitudinea deciziilor”, a declarat deputatul Alin Stoica, iniţiator al proiectului.

„Cine ar avea de câştigat dacă numirea judecătorilor CCR de către Parlament s-ar face de o manieră mai riguroasă şi mai transparentă? România în ansamblu. Cine are de câştigat dacă lucrurile rămân ca până acum? Cei care îşi doresc judecători mai degrabă loiali partidelor decât profesionişti şi loiali principiilor constituţionale. Am pierdut azi o bătălie, dar nu vom renunţa să muncim pentru a aduce reformele şi la CCR”, a completat deputata Oana Murariu, coiniţiator al proiectului.