UZPR Prahova, intervenţie în cazul jurnaliştilor agresaţi în Primăria Ploieşti

Redactia -

UZPR Prahova, intervenţie în cazul jurnaliştilor agresaţi în Primăria Ploieşti

„Filiala ‘Ioan Grigorescu’ Prahova a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România condamnă cu fermitate agresarea jurnaliștilor ploieșteni Victor Preda și Harry Ștefan chiar în incinta unei instituții publice în ale cărei atribuții intră și asigurarea siguranței cetățenilor.
Totodată, ne manifestăm îngrijorarea profundă în legătură cu precedentul periculos pe care îl poate reprezenta un astfel de eveniment nesancționat de autorități.

Respectul pentru libertatea presei este în orice societate democratică o condiție nenegociabilă, iar orice atac la adresa celor care își desfășoară activitatea în virtutea acestei libertăți este în egală măsură un atac la dreptul fundamental al cetățenilor de a fi informați.
Având în vedere gravitatea incidentului, ne adresăm pe această cale primarului municipiului Ploieşti, cerându-i să se delimiteze și să condamne public gestul individului care a agresat și amenințat doi jurnaliști aflați în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu la o ședință a Consiliului Local. Totodată, îi cerem să ia măsuri așa încât astfel de evenimente reprobabile să nu se mai poată produce în clădirea primăriei, iar reprezentanții presei să-și poată desfășura activitatea în deplină siguranță”, se arată într-un comunicat transmis de către UZPR Prahova.

Publicitate

 

„Ne adresăm totodată instituțiilor însărcinate cu respectarea ordiniii și liniștii publice, cerându-le sa se autosesizeze în acest caz și să ia toate măsurile legale împotriva celor vinovați.

Nu în ultimul rând, dorim să asigurăm opinia publică, pe toți cei cărora ne adresăm zilnic prin articolele și emisiunile noastre, că indiferent de presiunile și amenințările cu care vom avea de a face nu vom abdica de la principiile care ne-au determinat să slujim această profesie pusă în slujba publicului!”, subliniază UZPR Prahova.

Swisso
Swisso