Cu iertatul mai de ultimă oră Țicu titular, dar cu Dumitriu în tribună, ca și Meijers, de altfel, pe arena Ilie Oană, un FC Petrolul – FC Botoșani (doar aparent?) mai dezechilibrat ca niciodată! E meci de 1 solist!

Dragos Trestioreanu -

Cu iertatul mai de ultimă oră Țicu titular, dar cu Dumitriu în tribună, ca și Meijers, de altfel, pe arena Ilie Oană, un FC Petrolul – FC Botoșani (doar aparent?) mai dezechilibrat ca niciodată! E meci de 1 solist!

Dacă despre absența certă a lui Meijers și Dumitriu (foto, la titlu, alături de tehnicianul lui, săgeata parcă sugerând trecerea jucătorului în… tribună) de la meciul care va începe curând pe arena Ilie Oană, dintre FC Petrolul Ploiești și FC Botoșani, se știa încă imediat după partida de pe „Cluj Arena”, cu Universitatea, abia joi, 23 noiembrie 2023, mai spre seară, s-a aflat că a fost iertat de suspendarea a opt jocuri Țicu. Absolvit de fapt de pedeapsa care trebuia să continue după cele opt de stat pe tușă. Cum, de-atunci și până ieri, trecuseră două săptămâni, a rămas de mirare de ce i-a trebuit atât de mult timp să delibereze unei comisii a FRF, menținându-l pe căpitanul „lupilor” în suspans, în privința reducerii suspendării de 16 dispute. Una pe care Țicu o primise ulterior cartonașului roșu încasat pentru accidentarea gravă a sibianului Dragoș Iancu, pe 24 septembrie, în turul sezonului regular. Am impresia că onor CD a dictat 16 meciuri ca pedeapsă, inițial, ca și cum ar fi fost sigură că se va face recurs și se va ajunge la… suspendarea a jumătate din aceasta. Adică, exact cât ispășise deja ploieșteanul!

În această seară, pe o vreme de toamnă spre iarnă, vechiul căpitan își reprimește banderola, urmașul său, olandezul Meijers fiind suspendat o etapă, ca și înlocuitorul cu brio al lui Țicu, polivalentul Dumitriu, ambii pentru prea mult galben, potrivit limbajului „media”. Rămâne acum întrebarea: odată cu revenirea lui Țicu, va fi trimis din nou pe bancă, începând din etapa următoare, înlocuitorul său? Așa s-ar întrevedea, câtă vreme și Țicu, și Doua, și un mijlocaș central, indiferent care, vor fi greu de scos din „11”-le de start. E păcat însă, fiindcă, jucând mult, mai precis cât a lipsit căpitanul, Dumitriu prinsese încredere și avusese astfel prestații neașteptat de bune. Își va ieși de-acum din formă, evoluând mai puțin și mai târziu în joc? De subliniat că situația lui nu-i aceeași cu a lui Meijers, cel care va reveni, fără… banderolă, în trupa titularilor, de runda viitoare. Altfel, consecvent strategiei sale, care a dat roade până acum, Florin Pârvu, antrenorul principal al „lupilor”, continuă să mizeze pe un vârf fals, fie Musi, fie Grozav (foto sus, în text, la minge, în meciul tur din sezonul regular), pe bancă avându-l pe… ex-botoșăneanul Roman II, atacant de meserie. Cu șapte străini în formula de bază și cu mai puțin rezerve de altă naționalitate decât cea română, invers față de adversarii din Moldova, deținătorii „lanternei roșii”, Petrolul vizează, evident, ca mare favorită a hârtiei, să câștige meciul. Și-și dorește așa ceva încă de ulterior momentului în care Grozav a ratat penaltiul de la ultima fază a meciului de la Botoșani, în tur. Gicu are, deci, o revanșă de luat și o datorie de onoare față de suporteri. Să vedem dacă le va bifa azi…

Foto: Ionuț CĂRBUREANU și www.fanatik.ro