Val de sancţiuni aplicate de Poliţia Română, în ultimele 24 de ore
Redactia -

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.600 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 11.200 de fapte contravenționale, iar 831 de permise de conducere au fost reținute.
La data de 13 iulie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 455 de acțiuni și au intervenit la 3.652 de evenimente, dintre care 3.182 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 11 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 37 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 11.250 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.301.225 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 176 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 831 de permise de conducere, dintre care 373 pentru viteză și 109 pentru alcool.
De asemenea, au fost retrase 489 de certificate de înmatriculare.

![Prefectura Prahova: Pașii necesari reluării furnizării apei în cele 13 localități afectate Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/barajul-paltinu.jpg)

![Șoferi periculoși, opriți din trafic: Trei cazuri grave în doar 24 de ore în Prahova Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/10/politist-rutiera.jpeg)