Mario Bratu se întoarce victorios de la Arad. Valentin Țicu, numai remiză în Trivale, cu FC Argeș Pitești. De-acum, gândurile lor se îndreaptă spre meciul cu „șepcile roșii”, de pe „Ilie Oană”

Dragos Trestioreanu -

Mario Bratu se întoarce victorios de la Arad. Valentin Țicu, numai remiză în Trivale, cu FC Argeș Pitești. De-acum, gândurile lor se îndreaptă spre meciul cu „șepcile roșii”, de pe „Ilie Oană”

Săptămâna trecută, cei doi fotbaliști de la FC Petrolul Ploiești convocați la echipele naționale „U 21” (selecționer: Emil Săndoi), căpitanul Valentin Țicu (foto jos, în stânga), și „U 20” (selecționer: Daniel Pancu), Mario Bratu (foto sus, în stânga, și mijloc, primul din dreapta), au bifat primele meciuri ale lor din seria celor desfășurate într-o perioadă de timp neinclusă în calendarul FIFA. Țicu a combătut, ca titular al postului de fundaș stânga, 45 de minute, primele ale amicalului de pe arena din bulevardul bucureștean Ghencea, în compania liderului Ligii a II-a, CSA Steaua. A fost înlocuit la pauză, cu Andres Dumitrescu (Sepsi Sfântu Gheorghe), recentul său adversar din Superligă. „Tineretul” s-a impus cu scorul de 4-2 (2-1). La rândul său, Bratu, pe stadionul Francisc Neuman, din Arad, tot începând ca titular, a fost înlocuit, în minutul 55, cu localnicul Rareș Pop. Dar, el a avut parte de un duel, chiar dacă tot amical, mult mai tare, în fața reprezentativei Italiei „U 20”, cea care s-a și impus cu 2-1 (1-0).

Luni, 21 noiembrie 2022, cele două echipe naționale ale României, mai sus-amintite, au jucat din nou, „U 21” – la Pitești, cu FC Argeș, iar „U 20”, tot la Arad, cu reprezentiva similară a Poloniei. Dacă tinerii fotbaliști ai lui Săndoi au terminat la egalitate, 2-2 (2-1), cu formația clasată pe un loc de play-out în Superligă, cei ai lui Pancu au terminat partida învingători cu 2-0 (1-0). Potrivit www.frf.ro, Vali Țicu nu a mai fost folosit de la început, de către selecționerul oltean, fiind preferat ca titular Dumitrescu. Pe același site, este postat că Emil Săndoi nu ar fi făcut decât două înlocuiri de jucători tot meciul, printre rezervele neutilizate fiind și ex-rapidistul Rareș Ilie din lotul echipe din Ligue 1, Nice (Franța), dar și… Țicu! În realitate, căpitanul Petrolului a intrat în minutul 68, în locul covăsneanului Andres Dumitrescu.

Nici Mario Bratu nu a mai fost titular, pe postul său de mijlocaș dreapta fiind utilizat deja-amintitul arădean Pop, pe care, luni, ploieșteanul l-a înlocuit, de data aceasta. Era minutul 59. În cele 31 cât a fost pe teren, plus cele trei de prelungire, Bratu s-a remarcat. Astfel, aflat ușor în dreapta, la circa 22 de metri de b uturile adverse, a prins un șut superb spre colțul lung, balonul fiind respins in-extremis de portarul Ojrzyński. Același goal-keeper a mai rezolvat cu maximă dificultate, ulterior, la o lovitură liberă, o centrare șutată a petrolistului, din lateral dreapta, care viza același colț lung. Ca și Valentin Țicu, nici Mario Bratu nu și-a trecut numele pe lista marcatorilor din meciurile amicale interne, respectiv internaționale.

În schimb, un alt ploieștean crescut, ca și cei doi nominalizați mai sus, în Centrul de Copii și Juniori al SC FC Petrolul, a reușit să înscrie în ambele jcouri-test ale echipei naționale „U 20”. Este vorba despre Ianis Stoica (foto, cu numărul 10), acesta intrând, reamintesc, pe parcurs în repriza a doua a întâlnirii cu Italia „U 20” și obținând repede un penalti, pe care l-a și transformat cu siguranță. Drept urmare, a redus din handicap, dar fără folos, tricolorii pierzând, repet, confruntarea cu „macaronarii”. Luni seara, Stoica a făcut parte nu numai din primul „11”, ci a și primit banderola de căpitan, pe care a onorat-o înscriind din nou. De data aceasta a făcut-o în cel dintâi mitan și din acțiune, contribuind astfel la succesul clar al echipei sale, la care a fost „coborât”, recent, de la „U 21”. Colegi la juniori și prieteni, Mario și și Ianis nu au fost pe teren în același timp nici în primul, nici în al doilea meci de la Arad, fiindcă atunci când unul intra, altul ieșea!

Pentru cei doi convocați ai Petrolului la echipele naționale „U 21” și „U 20”, gândurile se îndreaptă deja spre primul meci, cel cu „U” Cluj, de după întreruperea campionatului Superligii, pentru motivele bine cunoscute, deja. Abia întorși la Ploiești, nu cred că la Țicu și la Bratu va apela antrenorul principal Nae Constantin ]n vederea amicalului de la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi, de miercuri, 23 noiembrie, ora 12.00. Unul de la care mai cred că va absenta și Dumitrescu, contracandidatul pe post de la echipa națională „U 21” al căpitanului „lupilor”. Însă, cu siguranță că și Vali, și Mario vor face parte din lotul pentru al doilea joc-test al acestei perioade de stop competițional oficial, cel cu FC Voluntari, de la Ploiești, de sâmbătă, 26 noiembrie, tot de la 12.00.

Foto: www.frf.ro