Vasilică Diaconu, primarul din Măgurele, a devenit independent

Redactia -

Vasilică Diaconu, primarul din Măgurele,  a devenit independent

Vasilică Diaconu, primarul comunei Măgurele, a luat hotărârea de a se detaşa de frământările politice actuale şi să se concentreze, exclusiv, pe activitatea sa de la conducerea Primăriei Măgurele. Edilul a renunţat la apartenenţa politică şi a devenit primar independent.
„Am luat decizia de a deveni primar independent şi de a-mi susţine locuitorii comunei Măgurele din această poziţie, alături de colegii din formaţiunea cu care am câştigat alegerile. Decizia mea este motivată de faptul că, poate, nu mi-am găsit locul acolo sau nu s-au întâmplat lucrurile aşa cum mi-am dorit. Am luat hotărârea de a deveni primar independent pentru a gândi foarte bine ceea ce am de făcut în viitor. Mă refer la toate proiectele de modernizare a comunei Măgurele la care lucrez, la rezolvarea problemelor pe care le au concetăţenii mei, oamenii care mi-au dat acest mandat şi şi-au pus toată încrederea în mine. Oamenii au ales omul, nu partidul, fie că vorbim despre primar sau despre consilierii locali”, ne-a declarat primarul Vasilică Diaconu.

Swisso
Swisso