„Vătaful” de la Asociația Județeană Handbal Prahova și… EUROCUPUL

Dragos Trestioreanu - Editorial

„Vătaful” de la Asociația Județeană Handbal Prahova și… EUROCUPUL

Îmi amintesc cu nostalgie de meciurile pe care de-acum defuncta multiplă campuioană națională de baschet masculin CSU Asesoft Ploiești le disputa, la sala Olimpia, în cupele continentale. Fie în fosta FIBA Europe Cup, a cărei ultimă ediție și-a și adjudecat-o, fie în Eurochallenge Cup, fie în ULEB Cup, fie în în EuroCup, ca jurnalist, am beneficiat de un mod relaxat de a privi competițiile, de către oficialii prezenți la fața locului. Pornind de la cei ai Asesoftului – care au creat un astfel de model la Ploiești – și până la cei neutri, români sau străini, totul emana libertate. Recunosc că aceeași libertate o aveau și simplii spectatori. Obișnuit cu fotbalul, acolo unde strictețea atinge cote înalte, nu-mi venea să cred de ce am parte la baschet. Chiar și când veneau echipe mari, din țări în care sportul jucat la panou este religie. La fel se întâmpla și în întrecerile interne, prezența oamenilor de ordine fiind discretă, fără a se crea vreun disconfort participanților la spectacolul sportiv. Dintre care făceau parte, evident, și ziariștii.

La ditamai meciurile din EuroCup, oricare reprezentant al mass-media prezent la fața locului avea acees direct, de la masa oficială, la distribuțiile celor două combatante și mai putea să și discute, lângă bănci, cu antrenorii. Ba și cu arbitrii străini, pentru a le afla numele, ei nefiind cunoscuți, ca nume și figuri, la noi. Nimeni nu te trăgea de mânecă, nimeni nu te întreba ce cauți acolo, toți cei contactați fiind deschiși la dialog, chiar și înainte de dispute. O altă lume! O lume în care respectul reciproc se observa lesne, încă din momentul în care – nu numai la sfârșit – copiii băteau cuba cu jucătorii!

Ei bine, după ce Asesoftul a dispărut, obișnuit cu eleganța de-atunci mi-am zis că și la handbal, sport devenit vedetă, în prezent, la „Olimpia”, voi avea parte de unul și același tratament. Mai ales la o competiție internă de nivelul Ligii Naționale. În sezonul trecut, așa se și întâmpla, de altfel. Mare deziluzie, acum! Încă de la intrarea în sală, miercurea trecută, am crezut că pusese cineva vreo… bombă! La ușa de sub tribuna nouă, pe acolo pe unde în EuroCup se pătrundea printre spectatorii aflați în căutarea automatelor cu băuturi răcoritoare și snacksuri ori a tonetelor cu popcorn – spectatori care puteau relaționa cu baschetbaliștii în drumul lor de la vestiare spre teren sau invers -, erau doi „cerberi”. Mai departe, bodyguarzi. Și holul – gol-goluț! Nici la meciurile de baschet cu echipe din Israel – partide recunoscute, în toată lumea, a fi de gradul zero – nu erau asemenea restricții! Și în calitate de jurnalist am fost lăsat cu greu să ajung într-o zonă – lângă masa oficialilor jocului de handbal feminin dintre CSM Ploiești și HC Dunărea Brăila – în care la baschet, la cupele europene, nu am avut niciodată, absolut niciodată, vreo problemă în a o face. Culmea este că oameni de ordine erau aceiași de altădată. Numai compartamentul lor se schimbase cu 180 de grade. În treacăt, cineva mi-a spus că măsurile acelea, demne de un spațiu în care parcă ar fi avut loc – Doamne ferește! – vreun atentat, ar fi fost impuse de observatorul confruntării. Am fost luat în primire de către un oficial în vârstă, arogant peste poate, care mai avea puțin și m-ar fi aruncat în tribună, urlând că-mi va da acolo distribuțiile combatantelor, la… finalul meciului! Am crezut că era vorba despre vreun delegat mai zelos al FRH și mi-am zis că, așa cum la fotbal exista, nu demult, un Gheorghe Nedelescu, „vătaf de vătaf”, și la handbal o fi având prozeliți. Ulterior mi s-a spus că „domnul” care îl depășea și pe Nedelescu, nefăcând nicio desoebire între spectatori și ziariști, era – de fapt – un reprezentant al Asociației Județene de Handbal Prahova, fostul arbitru Lucian Condruț. Nu știu acum dacă obiceiurile „domniei” sale or fi fost accidentale sau chiar așa i-o fi și felul. Cu siguranță știu însă că nu a fost în viața lui la… un meci de baschet! Nici în campionat, nici în cupele europene!

Uite-așa, scârbit de comportamentul unui oficial, precum acel pedagog din cărți, am renunțat la un meci pe care doream foarte mult să-l urmăresc și care a fost și interesant Și se mai dorește să vină cât mai mulți iubitori ai sportului cu mingea mică la sala Olimpia, care a fost mărită tocmai în acest scop! Dar, nu numai din cauza desființării unor foste campioane sau a existenței actuale a unor echipe cu obiective hai să le spun mai modeste este doar într-un procent mai mic ocupată, ci și din lipsa manierelor unor oficiali locali. De școală veche!