Verificări ale lucrărilor derulate cu fonduri europene în Breaza și Drăgănești

Redactia -

Verificări ale lucrărilor derulate cu fonduri europene în Breaza și Drăgănești

Miercuri, 16 iulie 2025, președintele Consiliului Județean Prahova, domnul Virgiliu Daniel Nanu, a efectuat o vizită de lucru împreună cu directorul general al societății HIDRO PRAHOVA S.A., domnul Andrei Bontic, pe șantierele din orașul Breaza și comuna Drăgănești, unde sunt în curs de desfășurare investiții importante în rețelele de apă și canalizare.

În Breaza, pe strada Republicii, au fost verificate lucrările de reabilitare a rețelei de apă potabilă (1,5 km) și a rețelei de canalizare (1,2 km), în cadrul Contractului de Lucrări CL2.
În Drăgănești, în cadrul Contractului de Lucrări CL11, au fost inspectate investițiile privind frontul de captare Albești-Paleologu – Dumbrava, stația de tratare și conductele de aducțiune care vor deservi șapte localități din sudul județului: Albești-Paleologu, Dumbrava, Drăgănești, Mizil, Baba Ana, Fântânele și Vadu Săpat.

Investițiile contribuie la creșterea calității și siguranței în alimentarea cu apă a cetățenilor, fiind realizate cu sprijinul fondurilor europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).