Vezi ce riscă agresorii împotriva cadrelor medicale

Redactia -

Guvernul a aprobat un proiect de lege care instituie pedepse severe împotriva violenţelor verbale sau fizice îndreptate împotriva personalului sanitar, cea mai aspră ajungând până la 12 ani de închisoare.
Actul normativ îşi propune să instituie o protecţie suplimentară nu numai pentru medici, ci şi pentru asistenţii medicali, ambulanţieri şi şoferii de pe ambulanţe, protecţie care a lipsit până acum şi care a condus la înmulţirea actelor de violenţă.

Conform proiectului de modificare a Legii reformei în domeniul sănătăţii, ameninţările verbale vor fi sancţionate cu amenzi sau închisoare între 6 luni şi 2 ani,  lovirea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, vătămările corporale uşoare cu închisoare de la 6 luni la 6 ani şi vătămările corporale grave cu închisoare de la 3 ani la 12 ani. Actul normativ a primit acordul Ministerului de Justiţie.