Vezi motivarea deciziei de arestare în cazul Petromservice

Redactia -

Tribunalul Bucureşti a dat publicităţii vineri motivarea deciziei prin care, în urmă cu trei zile, a emis mandate de arestare pe numele lui Sorin Ovidiu Vântu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan şi a altor şapte persoane, toate acuzate de falimentarea controlată a companiei Petromservice.

„În sfârşit în ceea ce priveşte cererea de recuzare formulată de către inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu, în nota obişnuită de altfel inculpatul, în cauzele pe care le are pe rolul instanţelor, prin apărătorii aleşi, încearcă să scape de judecători pe care îi consideră «indezirabili» şi din nefericire uneori şi reuşeşte (cazul judecătoarei Camelia Bogdan, schimbată de o altă judecătoare a Tribunalului, Elena Burlan, care a admis cererea de recuzarea a omului de afaceri Vîntu, în dosarul favorizării lui Nicolae Popa – n.r.) instanţa o apreciază ca inadmisibilă, fiind respinsă ca atare, considerentele avute in vedere fiind următoarele: într-o constructie logico – juridică «demnă de o cauza mai bună sau de maieutică lui Socrate» apărătorul a invederat faptul că în cauză sunt incidente prevederile articolului 47 alineatul 2 Cod procedură penală în sensul că, judecătorul învestit cu soluţionarea prezentei cauze, şi-ar fi exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată într-o cauză, arătând în acest sens că acesta prin încheierea din 29 aprilie, în opinie majoritară, a decis arestarea clientului său într-o altă cauză, reţinând ca temei articolul 148 litera d Cpp, în sensul că «inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune» astfel că în prezenta cauză a devenit incompatibil”, se arată în documentul citat.

„În ceea ce priveste incidenţa prev. art. 148 alin. 1 lit. b C.p.p. fata de inculpaţii Liviu Luca, Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Şurcan se arată că cercetarea acestora în libertate le-ar permite acestora schimbarea directorilor şi a acţionarilor nominali ori închiderea conturilor bancare, ceea ce ar îngreuna obţinerea informaţiilor cu privire la beneficiarii reali, din probele cauzei rezultând că inculpaţii deţin numeroase companii şi conturi bancare în străinătate, iar recuperarea prejudiciului presupune identificarea activelor acestora, care poate fi îngreunată de inculpaţii aflaţi în stare de libertate, din relaţiile comunicate de autorităţile cipriote rezultă că în cursul anului 2010, după ce împotriva inculpaţilor au fost luate măsuri procesuale în alte dosare penale, acţionarii şi directorii nominali a 14 dintre companiile offshore implicate în săvârşirea faptelor au fost schimbaţi, iar sumele aflate în conturi au fost transferate, acte de natură să îngreuneze aflarea adevărului”, scrie judecătorul în motivarea deciziei de arestare.

Judecătorul mai arată, referitor la faptele comise de Sorin Ovidiu Vîntu, Gheorghe Şupeală, Octavian Ţurcan şi Zizi Anagnostopol că lăsarea acestora in libertate le-ar permite să îşi continue activitatea infracţională şi să devalizeze patrimoniul părţii vătămate chiar după demararea procedurii de insolvenţă, aceştia fiind în poziţia de a influenţa în continuare deciziile referitoare la valorificarea activelor, având în vedere că inculpaţii Gheorghe Şupeal şi Zizi Anagnostopol şi-au păstrat poziţiile deţinute în cadrul Petromservice SA, deşi au fost trimişi în judecată în alte două dosare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare din patrimoniul societăţii.