Viceprimarul Ganea vesteşte cumpărarea apartamentelor ANL de către chiriaşi

Daniel Dimache -

Viceprimarul Ganea vesteşte cumpărarea apartamentelor ANL de către chiriaşi

După ce mulţi dintre chiriaşii ANL din Ploieşti s-au săturat şi au obosit de aşteptarea actului normativ promis de mulţi ani, prin care vor putea achiziţiona apartamentele în care locuiesc, viceprimarul Cristian Ganea vine cu vestea cea mare:

„O nouă zi în slujba cetățeanului! Azi am purtat discuții cu directorul Agenției Naționale pentru Locuințe, Andrei Țurcanu, pe tema apariției în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern prin care cele 162 de unități locative ale ANL să treacă din proprietatea publică în proprietatea privată a statului. L-am rugat să urgenteze acest lucru, astfel că îi îndemn pe cei interesați ca începând de mâine să verifice Monitorul Oficial pentru a putea ști de când pot începe să depună solicitările în vederea cumpărării respectivelor locuințe.

Vă reamintesc faptul că apariția în Monitorul Oficial reprezintă pasul prin care respectivele locuințe să poată fi vândute, conform prevederilor legale, persoanelor cărora legea le conferă dreptul de a le cumpăra, la cerere, şi să fie înscrise definitiv în Cartea Funciară.

Vorbim despre blocurile construite prin Programul de construcții locuinţe pentru tineri derulat de Agenția Națională pentru Locuințe, destinate închirierii, şi aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești.”