Vineri, Petrolul nu mai joacă pe sintetic. Metaloglobus a mutat meciul cu „lupii” pe fosta arenă Juventus Colentina
Dragos Trestioreanu -
Vineri, 24 august 2018, de la ora 18.00, în etapa a IV-a a campionatului Ligii a II-a, FC Metaloglobus București trebuia să-i fie gazdă pe propria arenă – una micuță, cu teren îngust, nu foarte lung și dotat cu iarbă sintetică – Petrolului Ploiești. Cum condițiile de primire a galeriilor mai numeroase ale oaspeților nu sunt propice acolo, conducătorii Metaloglobusului au luat decizia – ca și, recent, cei de la CS Balotești – mutării partidei pe un alt stadion.
Dacă Baloteștiul i-a dus pe „lupi”, de pe iarba naturală de acasă, pe sinteticul de la Chiajna, tot în Ilfov, e drept, în schimb bucureștenii au dus jocul în alt cartier din capitala țării, „Colentina”, pe arena unei alte divizionare secunde, Geto-Dacica (fosta Juventus). Una care beneficiază de tribune și peluze. Ca și, mult mai important, de o suprafață de joc cu iarbă naturală. În fosta ediție a campionatului Ligii 1, echipa lui Ionel Ciuclea nu a putut disputa confruntări pe propriul stadion, fiindcă terenul era revendicat. Între timp, problema s-a rezolvat și iată că se închiriază chiar și unor partenere de întrecere.
Potrivit www.fcpetrolul.ro, „suporterii <<lupilor>> vor avea la dispoziţie una dintre peluzele arenei, urmând ca, în cazul în care va fi necesar, numărul locurilor să fie suplimentat în zonele adiacente”. De subliniat că intrarea la meci se va face în mod gratuit, iar petroliștii de pe gazon au scăpat de revenirea la antrenamentele pe iarbă artificială.
Foto: www.rtv.net, www.prosport.ro și www.fcpetrolul.ro