Virgiliu Nanu, preşedintele CJ Prahova, prezent la Romanian Business Challenge
Redactia -

Virgiliu Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova, a fost astăzi invitat la deschiderea oficială a Concursului de antreprenoriat Romanian Business Challenge și a Simpozionului Internațional „Performanțe prin Parteneriate”, două dintre cele mai importante evenimente educaționale și economice din regiune, desfășurate în perioada 15–16 mai 2025.
Organizate de Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Ploiești, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Prahova, CECCAR, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și alți actori importanți din domeniul educației și al mediului de afaceri, aceste evenimente reunesc tineri cu inițiativă, lideri locali, profesori și reprezentanți ai antreprenoriatului prahovean.
În discursul său, președintele Nanu a transmis un mesaj de încurajare și apreciere pentru tinerii participanți:
„Este o mare bucurie să fiu astăzi alături de acești tineri minunați, care își doresc să dezvolte abilități antreprenoriale. Astfel de competiții sunt punți între școală și viața reală. Este important ca fiecare dintre voi să înțeleagă ce presupune să fii antreprenor: să iei decizii rapide, sub presiune, să te adaptezi și să perseverezi.”