Viscolul lasă în beznă peste 12.000 consumatori, zboară acoperişuri, se închid primele şcoli şi drumuri, izbucnesc incendii,

Daniel Dimache -

Viscolul lasă în beznă peste 12.000 consumatori, zboară acoperişuri, se închid primele şcoli şi drumuri, izbucnesc incendii,

Din cauza rafalelor de vânt puternic, pompierii au acţionat pentru degajarea copacilor căzuţi pe carosabil în Sinaia, Breaza, Comarnic, Şotriile şi pe DN 1A la ieşire din localitatea Cheia. Totodată au acționat pentru degajarea elementelor de construcție în Ploiesti şi Plopeni.

Din cauza firelor electrice căzute pe jos în oraşul Breaza a izbucnit un incendiu de vegetație uscată. Vântul a smuls un acoperiş de la un bloc la Breaza.
Din fericire, nu sunt victime.

La ora 20.00, erau nealimentaţi cu energie electrică 12.661 de consumatori din localitățile Măneciu, Câmpina, Telega, Brebu, Şotriile, Comarnic, Ţintea, Valea Doftanei, Secăria, Plopeni. Acționează 10 echipaje specializate pentru remedierea defecțiunilor apărute.

La ora 20.45, pe DN1A, la Km 145, la ieșire din Cheia spre Vălenii de Munte 8 copaci au căzut pe carosabil. În teren acţionau 67 de pompieri, 7 jandarmi și 17 polițiști.

Având în vedere situația nealimentării cu energie electrică a Şcolii gimnaziale şi a Grădiniței (funcționează in aceeași locație) din satul Cheia, s-a luat decizia suspendării cursurilor pentru mâine.

În jurul orei 21.00, a fost emis un mesaj de avertizare prin sistemul ro-alert până la ora 23.00 pentru comuna Măneciu, în sensul evitării deplasărilor pe DN1 A între Maneciu și Cheia, din cauza copacilor cazuti pe carosabil.

DN 1A la km 151 zona Cheia din cauza viscolului au căzut mai mulți copaci și cad în continuare. S-a instituit restricție totală de trafic pe direcția către Brașov din zona km 115 Vălenii de Munte.

Începând cu ora 22.00 se instituie închiderea traficului rutier pe DN1B, de la km 47 Mizil către Buzău, unde sunt condiții de cod roșu viscol și vizibilitate foarte redusă.

Jumătatea de nord a judeţului Prahova se află sub avertizare de cod roşu de viscol, cealaltă jumătate aflându-se sub cod portocaliu.