Vispeştiul a mai recuperat două puncte din avansul Unirii Câmpina

Redactia -

Etapa a XVI-a a campionatului Ligii A Prahova, penultima din turul actualei ediţii, s-a terminat cu şapte succese ale gazdelor şi două rezultate de egaltate, nicio echipă neputând să învingă în deplasare. A fost runda în care urmăritoarea liderului detaşat a mai redus din ecartul formaţiei de pe primul loc. Scorurile etapei au fost consemnate la Boldeşti şi Blejoi, doar un gol primit în plus împiedicând-o pe Avântul Măneciu să facă parte din acest grup – să-l numim – select al rundei. Unirea Câmpina a deschis scorul la Păuleşti, prin omul ei de gol, M. Nichifor (minutul 72), un atacant fâşneţ care merită urmărit, dar s-a văzut egalată destul de repede de CS Păuleşti, una dintre nucile tari ale întrecerii, Cr. Vasile (79) punctând pentru 1-1. Iată care au fost şi celelalte rezultate: Carpaţi Sinaia – Caraimanul Buşteni 1-0 (0-0); Petrolistul Boldeşti – Chimia II Vadu Săpat 5-1 (1-0); CSM Câmpina – Unirea Urlaţi 1-0 (1-0); Progresul Drăgăneşti – SC FC Petrolul II Ploieşti 2-1 (0-0); CS Blejoi Vispeşti – CS Ceptura 5-1 (2-0); AFC Brebu – FC Astra III Ploieşti 2-0 (1-0);  Avântul Măneciu – Dero Ploieşti 5-2 (1-2); Tinereţea Izvoarele – CS Băneşti Urleta 2-2 (2-0).

Una dintre cele mai frumoase partide ale etapei cu numărul 16 s-a disputat pe cocheta arenă de la Blejoi, în prezenţa a 200 de spectatori, vremea frumoasă atrăgând la stadion destui iubitori locali ai fotbalului, dar nu numai. Aşteptaţi, ca de obicei, cu interesante programe de meci, realizate de către fostul jurnalist Paul Mâinea, suporterilor Vispeştiului li s-a oferit un recital de fotbal net superior primului eşalon judeţean: goluri multe şi frumoase, ratări pe bandă rulantă, faze mult gustate, arbitraj discret şi corect, plus – ce a fost cel mai important – o serie de jucători care trebuie să capteze, dacă nu au fi şi făcut-o încă, atenţia scouterilor de profil. A câştigat CS Blejoi Vispeşti, care arată aproape perfect, activitatea lui Victor Roşca văzându-se cu ochiul liber. Echipa are o concepţie clară de joc, o tactică – pe şleau, fotbaliştii arată altfel, de la primul titular şi până la ultima rezervă trimisă pe gazon. Trebuie să repet: omul sfinţeşte locul! Cu siguranţă că finanţatorii Vispeştiului, în frunte cu nelipsitul de la meciuri Adrian Nistoroiu, regretă că turul se va încheia în week-end-ul viitor, trupa lui Vicky Roşca de-abia încălzindu-se, ca să zic aşa. Cu „Bobo” Manea tot mai sigur între buturi, cu un tandem defensiv  din ce în ce mai sudat, format din fostul cepturean Al. Popa, un tânăr de perspectivă, şi experimentatul ex-petrolist B. Onuţ, cu un închizător transformat în play-maker inteligent, şi inspirat, un alt jucător al Petrolului până mai de curând, Cr. Vlad, cu doi mijlocaşi cărora le prevăd o ascensiune frumoasă şi rapidă, Bridinel şi R. Catană, plus un vârf masiv, dar tehnic şi mobil, Fl. Gheorghe, CS Blejoi Vispeşti este, în prezent, fără să se supere cineva, cea mai bună echipă a Ligii A Prahova. De ce nu este pe primul loc şi, mai ales, la şapte puncte de lider ar fi o altă problemă, pe care Roşca şi băieţii lui speră s-o rezolve în iarnă, în cantonamentul de pregătire, şi – apoi – în retur. Nu înseamnă însă că le va fi uşor, cele două formaţii câmpinene, Unirea şi CSM, Avântul Măneciu, Petrolistul Boldeşti, CS Păuleşti şi, chiar, Progresul Drăgăneşti fiind competitoare demne de tot respectul. Restul, să ne fie cu ieratre, doar participă la întreceri.

Revenind la disputa de la Blejoi, gazdele au debutat cu accelaraţia la blană, un golazo al lui Fl. Gheorghe (minutul 4) – trasor de la 16 metri, din unghi de 45 de grade stânga, sub transversală – arătându-le oaspeţilor că nu-i de glumă. Apoi, s-a dat startul iureşului de la buturile lui Al. Catană, unul dintre cei care l-au „bombardat” fiind şi fratele său, R. Catană, care avea să-l „ierte” de gol, până la urmă. Nu la fel au procedat însă D. Nae (16), acolo unde trebuia la pasa aceluiaşi Fl. Gheorghe şi trimiţând în poarta goală, de la 10 metri (sus, foto: Paul Mâinea), din nou Fl. Gheorghe (jos; foto: Paul Mâinea), cel care a finalizat în doi timpi, în minutul 50, pasa de maestru a lui Cr. Vlad, Bridinel (69), beneficiarul unei cascade de driblinguri şi al unei pase în „6 metri” a lui D. Nae, şi acesta din urmă, în minutul 88, când a fost săgeata letală slobozită din arcul lui Cr. Vlad.Gol_Fl_Gheorghe Jucătorii lui Ion Catană, părintele lui Alex şi Răzvan – numai tată să nu fi fost! -, au redus din handicap, la un moment dat, printr-un fost junior al Petrolului, R. Lungu (66), care a combătut şi în al treilea eşalon, la Petrolistul Kaproni Boldeşti. El a punctat în urma unui şut plasat, expediat de la 25 de metri, din poziţie centrală. În rest, am consemnat nu mai puţin de 11 oportunităţi de gol ale CS Blejoi Vispeşti şi doar una singură a oaspeţilor – altfel o echipă cu jucători cu experienţă, precum Ciprian Pura şi Cristian Iacob, dar din rândul căreia s-a distins… Alex Catană, care a împiedicat, prin intervenţii de excepţie, un scor fluviu.

Victor Roşca a optat pentru următorii fotbalişti: B. Manea 7.5 – Ad. Ioniţă 6.5 (79 Camara), Al. Popa 7.5, B. Onuţ 7.5 (cpt), Nincă 6.5 (46 Năescu 6.5) – Secreţeanu 7 (55 Oct. Gheorghe 6.5), Cr. Vlad 8 – D. Nae 8, Bridinel 7, R. Catană 7 – Fl. Gheorghe 9 (64 V. Răducanu 6.5), iar Ion Catană pentru formula care urmează: Al. Catană (cpt) 7 – Ticu 4.5 (64 Năftănăilă 4.5), Vizinteanu 4.5, Cr. Iacob 4.5 (53 Al. Grigore 4.5), L. Radu 4.5 – N. Popescu 5, Pura 5.5, R. Lungu 7, Lascu 5 – Moldoveanu 6, Loga 6. Au arbitrat: Doralin Bârziloiu 7.5 (Vălenii de Munte), la centru, Cristian Lefter 7.5 (Urlaţi) şi Mihai Vizitiu 7.5 (Ploieşti), la cele două linii. Ploieşteanul Marian Enache l-a înlocuit pe observatorul delegat iniţial, concitadinul Mihai Ion, fiind a doua modificare de acest gen la un meci de acasă al Vispeştiului, precedenta fiind consemnată la derbiul cu Avântul Măneciu,  atunci când Silviu Crângaşu i-a luat locul buştenarului Constantin Miclea.

Podiumul Ligii A Prahova a rămas acelaşi, doar ecartul Unirii Câmpina (44) scăzând la şapte lungimi faţă de CS Blejoi Vispeşti (37) şi la opt de Avântul Măneciu (36). Ierarhia s-a rupt între locurile 8 (FC Astra III Ploieşti, 27 de puncte) şi 9 (CS Ceptura, 22 de puncte), în vreme ce Dero Ploieşti (poziţia a XVII-a, 6 puncte) şi Chimia II Vadu Săpat (locul XVIII, 4 puncte) au pierdut, de ceva vreme, contactul cu echipa de imediat de deasupra lor (Tinereţea Izvoarele, locul XVI, 11 puncte).