Vivi Răchită şi-a pus jucătorii la treabă după mult timp pe drumuri

Redactia -

Nu mai puţin de 15 ore, reamintim, a durat drumul de vineri, 27 ianuarie 2012, al delegaţiei SC FC Petrolul, de la Ploieşti şi până la Belek, la hotelul Riu Kaya. După o noapte de odihnă, managerul general al echipei, Vivi Răchită, şi staff-ul său le-au programat fotbaliştilor două antrenamente pe unul dintre terenurile foarte bune ale complexului în care au fost cazaţi cu toţii (foto; www.fcpetrolul.ro). Au fost primele din cele destule altele, la care se vor adăuga şi meciurile-test, care se vor desfăşura în Turcia, până pe 15 februarie 2012, atunci când se va consemna revenirea acasă. Conform ofiţerului de pesă al clubului, Ionuţ Pană, în zona în care locuiesc petroliştii se desfăşoară un Belek_ziua_1turneu de tenis din cadrul ITF, un fel de antecameră a WTA. Competiţia, dotată cu premii de 10.000 de euro, le va avea, duminică, 29 ianuarie 2012, drept finaliste pe fiica antrenorului român Ilie Balaci, Liana Ungur – soţia unui tenismen cunoscut, Adrian Ungur – şi pe Cristina Dinu. Motiv pentru „lupii” pasionaţi de acest sport să meargă la teren să le vadă pe sportive, în timpul lor liber.

Lăsând în urmă o ţară acoperită de zăpadă şi la mai multe grade sub zero, ploieştenii au dat de o vreme frumoasă în Antalya, primul antrenament al zilei desfăşurându-se la aproape 20 de grade Celsius. Conform www.fcpetrolul.ro, la această şedinţă de pregătire a participat tot lotul deplasat în Turcia, doar Dănuţ Enescu, Olivian Surugiu, Andrei Voican, Daniel Opriţa, Răzvan Neagu, Adrian Borza şi francezul Damien Boudjemaa făcând exerciţii fizice speciale comnadate de către dr. Mircea Miu, ca urmare a unor probleme medicale sau a unei pregătiri fizice incomplete. Al doilea antrenament a fost programat la ora 17.00, una apropiată de cea a debutului primului test de duminică, 29 ianuarie 2012 (16.30), cu echipa naţională a Turkmenistanului, meci care va fi transmis în direct de „DigiSport1” şi se va disputa pe un teren din Lara, din complexul „Miracle”. Astfel vor putea fi văzuţi în ţară, la debutul lor în echipamentul galben-albastru, fundaşii centrali Selim Ben Djemia (francez de origine tunisiană) şi Alvaro Silva Linares (spaniol), care au ajuns la Ploieşti doar în săptămâna deplasării spre Turcia.