Vivi Răchită nu crede că „macaronarul” arestat ar fi acţionat pentru mafia pariurilor, şi la Ploieşti

Sport

Redactia

Contactat de www.gsp.ro cu privire la arestarea lui Matteo Gritti (foto, în dreapta, alături de ex-antrenorul său; www.gsp.ro), fost titular al buturilor echipei SC FC Petrolul, managerul general Vivi Răchită a negat că italianul s-ar fi ocupat pe aici cu aranjamente de meciuri. Răchită a a declarat că „nu avem nicio problemă vizavi de ceea ce s-a întâmplat cu Gritti. Am explicat şi la vremea respectivă că, înainte de a-l legitima, am solicitat cazierul lui din Italia. Era curat, nu exista niciun impediment, din acest punct de vedere, pentru a-l transfera. L-am adus ca jucător liber, din Elveţia, şi am avut inclusiv o discuţie cu agentul lui, care ne-a explicat că fotbalistuli nu are niciun fel de probleme juridice”. În sprijinul afirmaţiilor sale, Răchită a susţinut că în niciuna dintre partidele în care Matteo Gritti a apărat poarta Petrolului – la Bucureşti, contra Rapidului, şi acasă, cu FC Vaslui şi Concordia Chiajna – nu a avut suspiciuni în privinţa prestaţiei „macaronarului”.

Cum Gritti plecase deja de la Petrolul, în momentul reţinerii lui nemaifiind legat de „lupi”, Vivi Răchită a adăugat: „Am vorbit şi cu avocatul fotbalistului italian, după meciul cu Rapid, atunci când portarul a fost suspectat de un aranjament, şi mi-a dat asigurări că nu este implicat în astfel de combinaţii. Oricum, contractul lui cu Petrolul a expirat la finalul sezonului şi nu mai aveam nicio legatură cu el”. Asta aşa este, dar trecutul lui pe „Ilie Oană” nu i-l va şterge nimeni, vrem-nu vrem!

Citeste mai departe

Statistici T5
Inline
Inline