Viza pentru China a ieşit mai repede decât cea pentru… Slovenia. Mojica a fost prezentat la Chongqing Lifan FC!

Redactia -

Viza pentru China a ieşit mai repede decât cea pentru… Slovenia. Mojica a fost prezentat la Chongqing Lifan FC!

Aşa cum a scris, ieri, în exclusivitate www.gazetaph.ro, internaţionaul bolivian Gualberto Mojica Olmos (foto, în dreapta; www.weibo.com) a devenit jucătorul celei de-a cincea clasate din Chinese Jia League (al doilea eşalon fotbalistic), Chongqing Lifan FC, informaţia fiind confirmată, după www.transfermarkt.de, şi de un site al unui post de televiziune din ţara natală a jucătorului transferat la SC FC Petrolul în iarna acestui an, wwwfacetasdeportivastv.com. Reamintim că, aflat în Bolivia, pentru a susţine meciuri din preliminariile Cupei Mondiale din Brazilia – 2004, sud-americanul a suferit un accident de maşină din vina sa, fiind suprins sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorii clubului au reacţionat abia după ce cazul a fost mediatizat şi în România, dar au declarat că Mojica se afla în timpul său liber. Ulterior, au spus că ajunsese deja la Ploieşti, unde se antrena, fiindcă nu avea încă viză de intrare în Slovenia, dar urma s-o primească din moment în moment. Până la urmă, a primit-o pe cea de… China, fiind dus acolo de către agentul său, ex-internaţionalul român Bogdan Mara, fost coleg cu el la CFR Cluj. Se ştie că Mara are relaţii foarte bune pe piaţa din această ţară orientală, el ducându-l acolo şi pe argentinianul Pablo Brandan.

În presa boliviană se scrie astăzi, 5 iulie 2013, că Mojica a ajuns de ieri în China, iar astăzi a semnat contractul şi va avea numărul 32, la Chongqing Lifan FC: Potrivit www.facetasdeportivastv.com, este vorba despre al patrulea club străin la care a fost legitimat mijlocaşul, după CFR Cluj, Pacos de Ferreira (Portugalia) şi SC FC Petrolul Plşoieşti venind rândul lui Chongqing Lifan FC. Internaţionalul sud-american a bifat 13 partide oficiale pentru Petrolul şi a înscris de două ori, ambele reuşite fijind consemnate în Liga I, el fiind titular însă şi în finala Cupei României-Timişoreana, câştigată de „lupi”. Interesant este că acţionarul unic al SC FC Petrolul SA, Daniel Capră, declara – într-un interviu acordat unui cotidian local, publicat vineri, 5 iulie – că Mojica este pariul său pentru viitorul sezon oficial, trecând cu bine peste perioada de acomodare, ca şi Jean Sony Alcenat, de altfel!!!