Voluntari şi angajaţi Petrom, într-o acţiune de plantare la Boldeşti Scăeni

Redactia -

Voluntari şi angajaţi Petrom, într-o acţiune de plantare la Boldeşti Scăeni

OMV Petrom a organizat sâmbătă, 2 aprilie, o acțiune de plantare în localitatea Boldeşti-Scăeni din judeţul Prahova. Activitatea a avut rolul de a construi o barieră forestieră pe 3 dintre drumurile din localitate, de a înfrumuseța orașul, dar și de a promova un comportament eco-civic prin protejarea mediului înconjurător.

 Acțiunea de plantare continuă angajamentul pe termen lung pe care OMV Petrom și l-a asumat față de comunitatea locală. Încă din 2012, OMV Petrom desfăşoară în Boldeşti Scăeni activităţi de tip şcoală după şcoală, de educaţie interculturală pentru copiii romi şi români şi activităţi de consiliere parentală.

Începând cu 2015, compania a inaugurat în localitate Centrul de Resurse al Comunității (CERC) Boldeşti-Scăeni, o clădire ridicată după cele mai riguroase standarde de sustenabilitate în construcție, independentă de utilitățile din rețeaua publică şi construită cu materiale ecologice. Centrul găzduiește activități educaționale pentru copii și părinți, iar în viitor vor avea loc cursuri de pregătire profesională pentru membrii comunității.

 ”Acțiunea de voluntariat de astăzi a fost mai mult decât o plantare, a fost o lecție despre integrare, despre schimbare a mentalităților și depășirea unor bariere culturale. Bariere ce ne împiedică de multe ori să colaborăm pentru atingerea unui scop comun – acela de a contribui la dezvoltarea proprie și a comunității în care trăim.” a declarat Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom.

 La activitatea de voluntariat desfășurată pe 2 aprilie au participat atât membri CERC Boldești-Scăeni, membri din comunitate, elevi și profesori, cât și angajați OMV Petrom. În pregătirea plantării, Asociația Mai Mult Verde a realizat un studiu la fața locului și, în funcție de caracteristicile solului, a stabilit care sunt locurile propice și speciile de pomi potrivite zonei. Astfel, tei, salcâmi și arbuști au fost plantați în 4 zone ale orașului. Una dintre locații este chiar drumul ce leagă orașul Boldești de comunitatea romă de la periferie. Implicarea localnicilor de etnii diferite a avut rolul de a contribui pe termen lung la creșterea toleranței față de persoanele rome și de integrare în viața comunității în ansamblul ei.