Vrei să cumperi un apartament ANL? Află noul preţ
Redactia -

LOCUINŢELE ANL PENTRU TINERI, DESTINATE ÎNCHIRIERII, POT FI CUMPARATE DE ACTUALII CHIRIAŞI, DUPĂ O DURATĂ MINIMĂ DE ÎNCHIRIERE DE 1 AN.
Valoarea de vânzare a locuinţei în anul 2012, este de 411 euro/mp inclusiv TVA, din care se scade amortizarea calculată de la data punerii în functiune a locuintei până la data vânzării acesteia. Pentru achiziţionarea acestor locuinţe, titularii contractelor de închiriere, trebuie să depună o cerere la Primărie în care solicită cumpărarea locuinţei. După înregistrarea cererii, primăria solicită chiriaşului prezentarea unei documenţii care să cuprindă:
– actele de stare civilă;
– adeverinţă cu venitul mediu lunar realizat;
– o declaraţie pe proprie răspundere a titularului şi a soţiei (soţului) privitor
la faptul că nu deţin în proprietate o locuinţa, inclusiv casă de vacanţă;
– cererea de finanţare aprobată de bancă, care poate acorda un credit pentru
cumpărarea locuinţei;
Ulterior se vor parcurge următoarele etape:
– încheierea antecontractului de vînzare – cumpărare cu primăria;
– înaintarea documentaţiei către instituţiile de credit pentru obţinerea
finanţării necesare cumpărării apartamentului;
– semnarea contractului de vânzare – cumpărare cu primăria.
Locuinţele pentru tineri, pot fi achiziţionate şi prin Programul „Prima Casă”, conform Hotărârii nr. 119/17.02.2010 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima Casă”.

![Şedinţă importantă la Prefectura Prahova Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/597391574-1306153261555950-4065963984298440108-n.jpg)

![Republica lui Moș Crăciun. Program concerte 13-14 decembrie Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/republica-lui-mos-craciun-13-14.jpg)