Vreme deosebit de rece! Avertizare meteo valabilă şi pentru judeţul Prahova

Redactia -

Vreme deosebit de rece! Avertizare meteo valabilă şi pentru judeţul Prahova

  Începând din după-amiaza zilei de marţi (9 mai) şi până în a doua parte a zilei de miercuri (10 mai), temporar va mai ploua, pe arii relativ extinse în sud şi sud-est şi local în centrul ţării, iar în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, îndeosebi la altitudini mari, se vor semnala precipitaţii mixte, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

      Ploile vor avea mai ales caracter de aversă şi vor fi perioade de timp în care vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, posibil, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi punctiform 25…30 l/mp.

     În intervalul menţionat, vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă, iar în cursul dimineţilor, în special a celei de joi (11 mai), se va produce brumă local în nord-vest, centru şi nord şi pe spaţii mai restrânse în restul teritoriului, cu precădere în zonele deluroase, anunţă ANM.

         

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024