Weekend plin pentru poliţişti

Redactia -

Primaria municipiului Ploiesti, prin Poliția Locală, a desfășurat acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică pe raza municipiului în perioada 6-8 septembrie 2013,.

În urma activităților întreprinse de polițiștii locali, au fost aplicate 89 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 14.180 lei.

Poliţiştii locali cu atribuţii pe linie rutieră au efectuat controale specifice de depistare și sancționare a conducătorilor de autovehicule care nu au respectat prevederile art. 111 și 142 din O.U.G. nr. 195/2002 referitoare la circulația pe drumurile publice, ce reglementează oprirea și staționarea interzisă, dar și accesul pe interzis. În consecință, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 970 lei.

Ca urmare a activităților de patrulare, au fost depistate 14 persoane care circulau cu atelaje cu tracțiune animală pe alte trasee decât cele prevăzute de H.C.L. nr. 444/2011. Totodată, polițiștii locali au mai sancționat două persoane care și-au lăsat caii în libertate pe domeniul public, pe străzile Radu de la Afumați și Andrei Mureșanu.

De asemenea, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale persoanelor care comercializau produse alimentare și nealimentare, în regim ambulant, pe străzile Mihai Bravu, Arinului, Sondelor și Constantin Brezeanu. Au fost sancționați și cei care au fost surprinși că depozitau deșeurile menajere în afara recipienților de colectare, dețineau acte de identitate expirate ori lipeau afișe în alte locuri decât cele special amenajate.

Polițiștii locali au identificat 8 persoane care consumau băuturi alcoolice pe domeniul public. Acestea au fost sancţionate cu câte 100 lei fiecare – conform Legii nr. 61/1991 privind încălcarea unor norme de convieţuire în societate.

 

S-a acţionat și în zonele frecventate de cerşetori şi parbrizari, în intersecţiile şi sensurile giratorii aflate pe axa nord-sud a municipiului. Persoanele depistate au fost sancționate contravențional şi îndepărtate din zonă.

În cadrul acțiunilor de prevenire a faptelor antisociale au fost legitimate 179 de persoane, în multe situații fiind avertizate cu scopul preîntâmpinării unor situații de încălcare a ordinii și liniștii publice.