Zeci de cetăţeni din Boldeşti-Scăeni şi-au dat întâlnire, azi, să ducă gunoiul menajer în faţa Primăriei, în semn de protest

Daniel Dimache -

Zeci de cetăţeni din Boldeşti-Scăeni şi-au dat întâlnire, azi, să ducă gunoiul menajer în faţa Primăriei, în semn de protest

 

Nemulţumiţi de modul cum edilii oraşului au gestionat „criza gunoiului”, zeci de cetăţeni din Boldeşti-Scăeni şi-au dat întâlnire azi, luni 19 februarie, la ora 12.00, să depoziteze în faţa Primăriei gunoiul menajer, care nu a mai fost ridicat de la abonaţi de foarte mult timp.

Pe unul dintre grupurile de Facebook ale cetăţenilor din oraş, un membru al grupului a creat un eveniment intitulat „Transport gratuit gunoi Primărie”, la care au aderat rapid mai mulţi cetăţeni, iar 50 dintre aceştia au arătat că susţin iniţiativa, dând like postării.

Publicitate

„Mâine toată lumea să vină cu gunoiul să îl depoziteze în fata primăriei, simplu. De 3 săptămâni nu s-a stresat nimeni să vină să îl ridice,” – a comentat o doamnă.

„Să treci sa ți-l dau și pe al meu, că fac mâncare mâine și n-ajung”, a primit răspuns la comentariu.

„Aveți grijă că poliția e aproape și are posibilitatea să își facă planul de amenzi pe luna în curs”, a avertizat un cetăţean.

Desigur, conform principiului că pe edili nu îi amendează nimeni dacă nu îşi fac datoria şi lasă mormane de gunoi neridicate prin oraş, dar pentru cetăţeanul care le „întoarce” acestora o pungă de gunoi menajer, în semn de protest, legea prevede amenzi drastice.

Swisso
Swisso