Zi de apreciere pentru leu

Redactia -

Zi de apreciere pentru leu

După două şedinţe consecutive de depreciere, timp în care euro a urcat la 4,5447 lei, maximul ultimelor şapte luni, ieri moneda naţională a avut o zi mai liniştită, în care a recuperat o parte din terenul pierdut în faţa principalelor valute.

Deprecierea leului a fost provocată de declaraţiile guvernatorului BNR, care au urmat deciziei de reducere a dobânzii-cheie de la 4 la 3,75%/an, şi reducerea ratelor la rezervele minime obligatorii la lei la 12%, respectiv la 18%, la cele în valută.

Publicitate

Guvernatorul Mugur Isărescu a afirmat că leul ar trebui să scadă după deciziile luate. „În mod nor­mal aşa ar trebui să se întâmple, eu mă tem că nu se va întâmpla şi n-am folosit expresia «mă tem» aiurea, ci cu sub­înţeles”, a spus şeful băncii centrale, el considerând drept „normală” o volatilitate a cursului de 5%.

Cursul euro a coborât la 4,5366 lei, mai sus cu 5,19 bani faţă de finalul anului trecut. Piaţa valutară s-a deschis 4,5390 – 4,5420 lei, valori apropiate de cele de la închiderea de vineri. Tranzacţiile s-au realizat între 4,53 şi 4,54 lei, iar cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,5290 – 4,5320 lei.

Piaţa nu a fost influenţată de anunţul INS referitor la creşterea ratei inflaţiei în decembrie cu 0,3% comparativ cu luna precedentă. Astfel, rata anuală a crescut anul trecut cu 1,55%, ţinta BNR fiind de 2,5% plus/minus un punct procentual.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe martie la 4,5410 – 4,5420 lei iar pe septembrie la 4,5780 lei.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,3432 lei, cea mai ridicată medie din ultimele aproape patru luni, la 3,3201 lei. După ce vinerea trecută a crescut la 3,6822 lei, maximul ultimelor aproape şapte luni, francul elveţian a scăzut la 3,6768 lei.

Perechea euro/dolar era stabilă ieri, volatilitatea rezumându-se la culoarul 1,3656 – 1,3685 dolari. Investitorii analizau, încă, datele referitoare la piaţa muncii din SUA, unde în decembrie au fost create doar 74.000 noi locuri de muncă, faţă de prognozele care indicau o majorare de 197.000.

La Sibiu, euro se tranzacţiona pe martie la 1,3647 – 1,3680 dolari iar pe iunie la 1,3665 – 1,3675 dolari, în timp ce uncia cu scadenţa februarie fluctua între 1.244 şi 1.250 dolari.