Zi de foc pentru pompieri
Redactia -

În prima zi a acestei luni (01.04.2026), pompierii militari au acţionat pentru gestionarea celor 1.567 solicitări primite din partea populaţiei, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor şi operaţiuni destinate protecţiei comunităţilor.
Majoritatea misiunilor au fost ale echipajelor SMURD, care au intervenit în 1.337 situaţii pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora peste 1.350 persoane au fost asistate medical.
În acest interval de timp, 5 persoane aflate în situaţii critice au fost salvate datorită răspunsului optim furnizat de către pompieri, pe timpul misiunilor desfăşurate. Salvatorii au gestionat eficient şi cele 5 cazuri care au presupus extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate în urma accidentelor rutiere.
În paralel, colegii noştri au acţionat pentru stingerea celor 42 de incendii, reuşind să limiteze extinderea flăcărilor şi să prevină alte pericole. Eforturile echipajelor operative s-au concentrat şi asupra protecţiei comunităţilor şi bunurilor acestora, sens în care echipajele operative au intervenit în peste 180 astfel de situaţii.

