Zi fără decese și cu 52 de noi cazuri Covid, în Prahova – 11 februarie
Daniel Dimache -
Informare de presă privind situația COVID-19 în Prahova
11 februarie 2021
De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 26574 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 840 pacienți au decedat, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova. În ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat decese.
Cele 52 de persoane nou raportate ca fiind infectate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:
Grupa de vârstă (ani) | Număr persoane |
0 – 18 | 1 |
19 – 29 | 6 |
30 – 39 | 6 |
40 – 49 | 8 |
50 – 59 | 11 |
60 – 69 | 8 |
70 – 79 | 8 |
80 – 89 | 4 |
Peste 90 | 0 |
Total | 52 |
Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 428, dintre care 153 de paturi sunt ocupate. La ATI, au fost raportate 5 paturi libere, dintre care două sunt prevăzute cu ventilator. (*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)
Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 55902 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către persoanele fizice și juridice), conform centralizării DSP Prahova.
Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, raportată la 1000 de locuitori, este de 0,76.
Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.
Au fost efectuate verificări la 1549 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Alți 2614 cetățeni au fost legitimați, 490 autovehicule au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului. Au fost verificate 120 societăți comerciale.
În urma acestor demersuri au fost aplicate 161 sancțiuni (70 – nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților LG 55/2020, 23 – nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor Lg. 55/2020, 58 – în cadrul acțiunilor punctuale, 10 – nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție de către pasageri în mijlocul de transport). Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 10500 lei.
Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară (purtarea corespunzătoare a măștii de protecție, spălarea sau igienizarea frecventă a mâinilor, păstrarea distanței față de alte persoane, evitarea zonelor aglomerate, evitarea călătoriilor cu mijloace de transport în comun aglomerate). Scopul acestor măsuri, ca și al acțiunilor de control efectuate, îl constituie limitarea îmbolnăvirilor cu virusul Sars-CoV-2.
Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”. Amintim că o altă pagină web, ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus, este www.cnscbt.ro (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).
Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.
Instituția Prefectului – Județul Prahova
11 februarie 2021