Zi grea pentru pompieri

Redactia -

Zi grea pentru pompieri

În ultimele 24 de ore, salvatorii au răspuns prompt celor aproximativ 1.650 de solicitări primite din partea populaţiei, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor şi operaţiuni desfăşurate în sprijinul comunităţilor.

Cea mai mare pondere a intervenţiilor a fost reprezentată de misiunile echipajelor SMURD, care au gestionat mai mult de 1.300 de situaţii pentru acordarea măsurilor de prim ajutor.

Concomitent cu aceste misiuni, echipajele de stingere au acţionat pentru lichidarea celor aproape 100 de incendii izbucnite la nivel naţional, care au afectat locuinţe, anexe gospodăreşti şi alte tipuri de obiective.

Totodată, în ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat şi alte 243 de misiuni pentru protecţia comunităţilor şi a bunurilor acestora, iar pe timpul misiunilor desfăşurate, 10 persoane aflate în situaţii critice au fost salvate.

În ceea ce priveşte avertizarea populaţiei, în cursul zilei de ieri, au fost transmise 11 mesaje RO-ALERT, majoritatea dintre acestea semnalând prezenţa animalelor periculoase (urşi).