Zi plină pentru pompierii prahoveni

Redactia -

Zi plină pentru pompierii prahoveni

În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova au fost solicitate să intervină pentru gestionarea următoarelor evenimente:

 

 

            În municipiul Ploieşti, strada Italiană, echipajele de pompieri au acţionat pentru a transporta o femeie, în vârstă de 84 de ani imobilizată,de la ambulanţa SAJ Prahova la domiciliu.

 

            În municipiul Ploieşti, strada Industriei, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată.

            Au ars aproximativ 50 mp vegetaţie.

            Cauza probabilă: flacară –foc deschis în spaţii deschise.

 

            În localitatea Mizil, strada Nicolae Bălcesu, echipajele de pompieri au acţionat pentru a transporta un bărbat, în vârstă de 63 de ani, de la domiciliu la ambulanţa SAJ Prahova, pentru a primi îngrijiri medicale.

 

            În localitatea Vălenii de Munte, strada Berceni, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială şi o motopompă pentru evacuarea apei din subsolul unui complex de servicii. Subsolul a fost inundat din cauza infiltraţiilor, pe o suprafaţă de aproximativ 140 mp, cu o adâncime de 40 cm.

 

Echipajele de pompieri au fost solicitate să transporte o cantitate de 10.000 l apă potabilă în localitatea Urlaţi, la un centru de recuperare.

 

            În municipiul Câmpina, strada B.P. Haşdeu, echipajele de pompieri au acţionat pentru deblocarea uşii unui imobil. Proprietara, în vârstă de 76 de ani, se afla în imobil.

 

  1. Echipajele SMURD au intervenit în 33 cazuri de urgenţă medicală. În toate cazurile, paramedicii au acordat primul ajutor medical calificat, persoanele fiind monitorizate şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.                                                                                                                                              

                                                                                         Compartimentul Informare şi Relaţii Publice