Zile de foc pentru pompieri. Intervenţii la Ploieşti, Urlaţi şi Brazi

Redactia -

Zile de foc pentru pompieri. Intervenţii la Ploieşti, Urlaţi şi Brazi

În perioada 28 aprilie – 01 mai, pompierii militari din judeţul Prahova au acţionat în 143 de misiuni, dintre care 29 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă, 106 urgenţe medicale şi 8 activităţi de îndrumare şi control.

Echipajele de salvatori au acţionat pentru stingerea a 5 incendii (dintre care 3 au fost incendii de vegetaţie uscată şi deşeuri menajere), precum şi în alte 7 intervenţii în sprijinul comunităţilor, care au presupus deblocarea uşilor de acces în locuinţe, pentru a facilita intervenţia echipajelor medicale la persoane cu probleme de sănătate, salvarea unui animal, degajarea unui copac căzut pe carosabil şi transportarea unor persoane nedeplasabile la unităţi spitaliceşti.

În acest interval, 114 persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.

Pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la 6 accidente rutiere, în care au fost implicate 9 autoturisme şi cei 13 ocupanţi ai acestora, dintre care 3 au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri suplimentare.

În săptămâna 24 – 28 aprilie 2023, inspectorii de prevenire au desfăşurat 22 de activităţi de informare, acţiuni de control şi de îndrumare pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la unităţi de cultură şi centre comerciale.

Pe timpul desfăşurării acestor acţiuni, au fost depistate 48 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, din care 5 au fost soluţionate pe timpul activităţilor. Ca urmare a neregulilor constatate, personalul a aplicat un număr total de 39 avertismente şi 9 amenzi în valoare de 27.000 lei. Cu ocazia desfăşurării controalelor, au fost organizate 5 exerciţii cu 41 de persoane şi 14 instruiri pe linia apărării împotriva incendiilor, la care au participat 170 de persoane.

În urma verificărilor derulate în teren, personalul specializat nu a identificat situaţii pentru care să fie necesară aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării la obiectivele verificate, din cauza încălcării grave a cerinţelor de securitate.

De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităţilor de intervenţie au efectuat 3 misiuni de recunoaştere în teren, la secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde au fost verificate căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.

***

Misiuni relevante:

Sâmbătă, în jurul orei 16:00, pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Mizil au intervenit pentru asigurarea zonei, descarcerarea şi acordarea primului ajutor medical în urma producerii unui accident rutier în Urlaţi, str. Tudor Vladimirescu. Coliziunea s-a produs între două autoturisme în care se aflau 4 persoane, una dintre acestea fiind încarcerată, dar conştientă. În cel mai scurt timp, la locul evenimentului au fost alocate o autospecială de stingere, o autospecială pentru intervenţie la descarcerare şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă. Pompierii au reuşit extragerea victimei dintre fiarele contorsionate, fiind transportată de urgenţă la spital de către ambulanţa SMURD U-TIM. O a doua victimă rezultată în urma evenimentului rutier a fost transportată la spital de către un echipaj SAJ.

Duminică după-amiază, pompierii prahoveni au fost solicitaţi să intervină pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă unor persoane implicate în stingerea unui incendiu produs la un operator economic de pe raza comunei Brazi (eveniment care a fost gestionat de personalul specializat din cadrul operatorului economic). Pentru gestionarea operativă a evenimentului, a fost alocată o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD U-TIM şi două ambulanţe SAJ. Odată ajunşi la locul intervenţiei, pompierii au constatat că este vorba despre 3 persoane rănite, care au suferit arsuri şi diverse traumatisme. Victima cea mai afectată a suferit arsuri de gradele 3 şi 4, pe aproximativ 65% din suprafaţa corporală, fiind preluată de elicopterul SMURD şi transportată la o unitate spitalicească din Bucureşti.