Zile de foc pentru pompierii prahoveni

Redactia -

Zile de foc pentru pompierii prahoveni

În perioada 05 – 07 ianuarie 2024, pompierii din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 76 misiuni, dintre care 28 au fost intervenții în situații de urgență, 42 urgențe medicale și 6 activități de îndrumare și control.

Echipajele de salvatori au acționat pentru localizarea și lichidarea a 11 incendii, dintre care 9 au fost incendii de vegetație uscată și deșeuri menajere, precum și în alte 5 intervenții în sprijinul comunităților, care au vizat deblocarea unor persoane din locuințe, pentru a facilita accesul echipajelor medicale la persoane cu probleme de sănătate și asistența unei persoane nedeplasabile.

În acest interval, 47 de persoane au avut nevoie de asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.
Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la 7 accidente rutiere, în care au fost implicate 5 autoturisme și un microbuz, precum și cei 19 de ocupanți ai acestora. Din fericire, aceste evenimente nu au fost soldate cu pierderi de vieți omenești sau victime încarcerate. Persoanele rănite au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajelor SMURD și SAJ alocate fiecărui caz.

În intervalul amintit, inspectorii de prevenire au desfășurat 6 controale pe linia apărării împotriva incendiilor la unități de turism și alimentație publică din orașele Sinaia, Bușteni și Azuga. Pe timpul verificărilor, personalul specializat a constatat 19 neconformități pe linia securității la incendiu, acestea fiind sancționate cu 5 avertismente și 14 amenzi, în cuantum total de 88.000 lei. Principalele nereguli constatate au fost punerea in funcțiune și continuarea funcționării fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, prezența unor ⁠improvizații la instalațiile electrice, mijloace defecte prin care se realizează iluminatul de siguranța pentru evacuare, ⁠deschiderea necorespunzătoare a ușilor pe căile de evacuare (nu se face în sensul căii de evacuare), ⁠instructajul salariaților nu se realizează conform prevederilor OMAI 712/2005.