Ziua Armatei. Ceremonii la Monumentul Vânătorilor. Trafic restricţionat
Redactia -
Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat închiderea circulației rutiere pe Bulevardul Independenței, pe tronsonul cuprins între Monumentul Vânătorilor de la Gara de Sud, inclusiv sensul giratoriu – până la sediul Conpet, în ziua de vineri – 25 octombrie 2024, în intervalul orar 10.30 – 12.30, pentru desfășurarea, în condiții optime, a activităților pentru aniversarea ″Zilei Armatei României″.
Biroul Rutier al Poliției Municipiului Ploiești și Poliția Locală Ploiești vor urmări respectarea acestei hotărâri și vor asigura fluența traficului rutier.
„Precizăm că, manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei României vor fi organizate în municipiul nostru de Garnizoana Ploiești, vineri, 25 octombrie 2024, începând cu ora 11.00.
Evenimentul va include o serie de activități menite să marcheze această zi importantă dedicată uneia dintre structurile fundamentale ale statului român, respectiv: ceremonialul salutării drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea unui serviciu religios, precum și un moment în cadrul căruia reprezentanții autorităților locale și județene vor susține alocuțiuni.
Totodată, în finalul ceremoniei militare vor fi depuse coroane, jerbe și buchete de flori la Monumentul Vânătorilor de la Gara de Sud și se va desfășura și defilarea trupelor Garnizoanei Ploiești”, transmite Primăria Ploieşti.