Ziua Comunei Rîfov, o sărbătoare super originală. Vezi pentru ce! (imagini)

Daniel Dimache -

Ziua Comunei Rîfov, o sărbătoare super originală. Vezi pentru ce! (imagini)

Ziua Comunei Rîfov, a fost sărbătorită, în mod original şi cu mare savoare, pe 15 august, de Sfânta Maria, la a doua ediţie a sa. Ziua comunei este organizată sub titulatura de Sărbătoarea Prieteniei. Obiceiul instituit de primarul Costin Cazanciuc este ca fiecare consătean să îi facă un cadou simbolic, în această zi, celui mai bun prieten, în semn de preţuire şi mulţumire. Primarul însuşi face un dar unei persoane publice, pe care o consideră, prieten al său personal şi al comunei Rîfov. La ediţia inaugurală de anul trecut, un cocoş superb pintenat pus frumos într-un coş-colivie, i-a fost oferit preşedintelui Bogdan Toader, pentru sprijinul acordat administraţiei comunei pentru realizarea iniţiativelor edilitare. La ediţia de anul acesta, „cocoşul campion de Rîfov”, un exemplar de excepţie al rasei sale, i-a fost înmânat pe scenă, în aplauzele publicului, primarului localităţii învecinate, Cosmina Pandele, pentru faptul că a promovat, împreună cu Consiliul Local Berceni, o hotărâre prin care acordă dreptul comunei Rîfov, de a se conecta la reţeaua de gaze naturale ce alimentează comuna Berceni, făcând posibilă realizarea unei investiţii aşteptate şi dorite îndelung. Primăriţa Cosmina Pandele a ţinut să întoarcă, darul, oferind la rându-i primarului vecin un coş al cărui conţinut a rămas secret. După momentul special a urmat de o horă a prieteniei unde s-a prins o mulţime de oameni, alături de cei doi primari, printre care, alături de localnici, s-au aflat şi oaspeţi de la judeţ, precum prefectul Mădălina Lupea, vicepreşedintele CJ Prahova, Ludmila Sfârloagă şi nu în ultimul rând, ministrul Radu Oprea. Ceva mai târziu a sosit şi Robert Cazanciuc, fratele primarului, fost ministru şi un specialist în drept de excepţie pe care-l are România, fiu de frunte al satului.

A fost o zi de distracţie şi voie bună pentru rîfoveni şi oaspeţii lor, cu recitaluri speciale pe scenă, cu odihnă la terasele îmbietoare, în locaţia aleasă la marginea satului Buda, într-o poiană superbă, poate cel mai frumos areal dintre cele din Prahova ce găzduiesc serbările localităţilor.