Ziua „gloanțelor”. SGU a tras prima. SC FC Petrolul i-a răspuns pe loc la „tir”

Dragos Trestioreanu - nov. 27, 2015

Am scris, miercuri, 25 noiembrie 2015, despre pericolul ca echipa fanion a Ploieștiului și a Prahovei, PETROLUL, să piardă dreptul de a mai evolua, în finalul de an, pe arena Ilie Oană. Asta în urma deciziei conducerii Societății Comerciale Servicii de Gospodărire Urbană, aflată sub pulpana primăriei ploieștene, de a rezilia contractul de închiriere aflat în derulare. SGU și-a motivat decizia prin restanțele financiare avute de SC FC Petrolul, de mai multă vreme. Pentru a nu rămâne în pierdere, a trecut la represalii. A se citi, repet, interzicerea desfășurării meciurilor găzarilor, din campionatul Ligii I, pe arenă, în ceea ce a mai rămas din 2015, precum și obligația părăsirii „globului de sticlă”, de către patronatul și salariații SC FC Petrolul. Joi, 26 noiembrie, cu doar o zi înaintea partidei cu echipa CFR Cluj, SGU și-a prezentat punctul de vedere în cadrul ședinței Consiliului Local Ploiești. Sătulă, probabil, să mai aștepte plata datoriilor. Pe loc, SC FC Petrolul a ripostat la „tir” cu un comunicat postat pe siteul oficial al clubului, preluat și de www. gazetaph.ro.

Ascultând argumentele fiecărei „tabere beligerante” ajunse la slobozirea de „gloanțe”, te gândești că și una, și alta au dreptatea lor, la urma-urmei. La fel cum o au și fanii „lupilor”, grupați în diverse organizații, Asociația Diaspora Galben-Albastră și Liga Suporterilor Constantin Tabarcea. Cele care au „amendat” situația de fapt tot printr-un comunicat, „trăgând” din toate pozițiile către „tranșeele” SGU-ului. Dar nu numai acestea au fost vocale, ci și liderul galeriei petroliștilor s-a arătat revoltat de decizia administratorului arenei Ilie Oană, pe care o consideră drept abuzivă, dacă se va merge până la capăt cu aplicarea ei. Astfel încât, SC FC Petrolul & aliații îi depășesc numeric pe „dușmanii” de la SGU.

Povestea cu închirierea stadionului Ilie Oană are ca dată de debut finele lunii septembrie 2011. Adică, atunci când s-a disputat primul meci oficial pe arena reconstruită din temelii de către municipalitate. Stadion modern, mândrie a ploieștenilor, care au contribuit la construcția lui, prin taxele și impozitele plătite, „Ilie Oană” a oferit, până mai ieri, condiții demne de secolul XXI. Un gazon ca un covor, tribune și peluze acoperite, nocturnă, scaune de plastic galben-albastre „desenând” numele echipei iubite de tot Ploieștiul, FC PETROLUL, vestiare văzute până atunci doar în filme, ca și băncile de rezerve, de la marginea terenului, de altfel. Etc., etc. Un vis minunat devenit realitate. La început, chiria a fost modică, să zic așa. Apoi, s-a schimbat „regimul”, după alegerile din 2012, iar cei ajunși la putere au apreciat că nu era normal ce se întâmplase până atunci. Și au stabilit o altă chirie – 13.000 de euro plus TVA, de eveniment. Situație în care efortul financiar al clubului a a adus după sine o „sufocare” a bugetului.

Pentru că echipa era pe val, câștigase Cupa României, în 2013, a terminat, tot atunci, pe podium, a ajuns și în play-off-ul Europa League, deci încasări apreciabile au fost, nimeni din club nu s-a plâns de apăsarea prea mare a cunatumului chiriei. În sezonul următor, mai puțin adjudecarea trofeului competiției KO, s-a pus indigoul. Apoi, s-a întâmplat ceva. Dintr-o societate aflată pe profit, SC FC Petrolul a început să „ia apă la bord”. Și a dus-o tot așa până când cei de pe „punte” au simțit că se îneacă. Și-au strigat după ajutor. Un ajutor care ar fi însemnat, printre altele, reducerea semnificativă a chiriei. Mai ales în contextul în care condițiile de pe arenă nu au mai fost cele de la început, statuate (și) prin contract. A fost doar un… urlet în deșert! „Dopurile din urechi” au fost justificate prin acumularea unor sume importante neplătite. Sume ce-au apăsat serios pe bugetul societății care administrează stadionul. Lucrând în pierdere, SGU a devenit neputincioasă a mai rezolva problemele devenite stringente. Ca de exemplu, deteriorarea gazonului și a unor părți din peluza galeriei. Remedierilor absolut obligatorii nu li s-a putut da startul, să folosesc un termen din sport, ci nu din construcții, din cauza lipsei de bani. Așa a venit și scuza: „Dacă plăteați restanțele, vă rezolvam problema gazonului”!

Suporterii sunt însă fermi: chiar dacă SC FC Petrolul nu a mai plătit de ceva timp chiria, apreciată de ei drept una exagerată, și cam așa și este, SGU tot avea obligația – de unde, de neunde – să schimbe suprafața de iarbă și să facă și reparațiile din incinta arenei. Ușor de zis, mai greu de pus în practică. Eroarea a fost că niciodată nu s-au făcut publice – încă de la bun început ar fi trebuit – cheltuielile obligatorii pentru întreținerea stadionului. Asta ca să fi înțeles și contribuabilii de ce a devenit atât de mare chiria, după ce fusese aproape modică, comparându-le una cu alta. Dacă ploieștenii ar fi fost informați transparent la momentul cuvenit, datele discuțiilor de-acum ar fi fost cu totul altele. Iar „taberele” nu s-ar fi duelat, joi, în decizii și comunicate.

Cert este că, deși societatea ce deține echipa de fotbal Petrolul Ploiești este una privată, deci nu ar trebui, potrivit legii, să aștepte vreun suport de la stat, municipalitatea nu trebuie să ignore că-i vorba aici despre un simbol, despre dragostea fără limite a ploieștenilor pentru el. Astfel că așezarea pe poziții de… război nu se justifică. Nu-ți poate fi indiferentă situația dramatică a unui club vechi de aproape 100 de ani, unul care are palmares intern și internațional lăudabil, unul ce-a dus numele Ploieștiului prin lume. O echipă care, obligată acum să joace altundeva meciurile de acasă, se va numi tot Petrolul Ploiești! Aici nu-i vorba, deci, despre o trupă comunală ori sătească ca să zici:  „Asta e, să plătească, în caz contrar nu ne pasă de ea, fie ce-o fi”!

În contextul actual, există riscul uriaș ca Petrolul să moară! Apăsată de datorii și părăsită de municipalitate, chiar poate să moară! Nu-i o figură de stil, e chiar adevărul. Firesc, ar trebui gândit ca în sport. Bref, nu numai în „litera jocului”, ci și în „spiritul” acestuia. Să se facă, pe cale de consecință, ceva concret, din nou, pentru comunitate. Evident, pentru a nu se ajunge – Doamne, ferește! – la ziua în care vom avea o frumusețe de arenă, dar în… conservare, și la o dispariție a unui simbol atât de iubit!