Ziua Independenței Naționale a României a fost sărbătorită, astăzi, la Ploiești

Redactia -

Ziua Independenței Naționale a României a fost sărbătorită, astăzi, la Ploiești

Evenimentul, organizat de Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești, s-a desfășurat la Monumentul Vânătorilor și a fost deschis cu salutarea drapelului de luptă și intonarea Imnului de Stat al României și a Imnului Regatului Român ”Trăiască Regele!”, de către corul Filarmonicii ”Paul Constantinescu” Ploiești, urmate de Rugăciunea ”Te Deum de mulțumire”, în memoria ostașilor români care s-au jertfit în războiul din 1877 -1878, pentru câștigarea Independenței de Stat a României.

Cu prilejul acestei ceremonii, au fost rostite scurte alocuțiuni de către Daniel Nicodim – viceprimarul municipiului Ploiești, Dumitru Tudone – vicepreședintele Consiliului Județean Prahova și Emil Drăgănescu – subprefectul județului Prahova.

Discursurile au fost urmate de depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Vânătorilor – primul monument din țară dedicat soldaților care au luptat în războiul din 1877 – 1878. Realizat de sculptorul George Vasilescu, acesta a fost ridicat în cinstea prahovenilor din Batalionul 2 Vânători, condus de Alexandru Candiano-Popescu, care a contribuit hotărâtor la prima mare victorie românească din Războiul de Independență – atacul de la Grivița, din 30 august 1877.