Ziua porţilor deschise la Rezervaţia arheologică Târgşoru Vechi

Life

Redactia

Vineri, 27 iulie 2012, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova în colaborare cu Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan” al Academiei Române organizează ZIUA PORȚILOR DESCHISE la Rezervația Arheologică Târgșoru Vechi. Iubitorii de istorie și arheologie sunt așteptați la baza Rezervației Arheologice Târgșoru Vechi, județul Prahova pentru a afla mai multe informații cu privire la istoricul și cercetările întreprinse în acest important sit arheologic.

Colaborarea de peste 50 de ani dintre Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” al Academiei Române a generat acumularea unei cantități uriaşe de informații şi artefacte, contribuind la rescrierea istoriei locului. Cercetările arheologice întreprinse pe malurile pârâului Leaota au scos la lumină urme de locuire ce definesc toate epocile din paleoliticul superior şi până în secol al XIX-lea. Evenimentul din acest an este dedicat memoriei arheologului Gheorghe Diaconu (1921-2001), conducătorul și sufletul șantierului mai bine de 45 de ani.

Manifestarea se adresează comunității locale, autorităților locale, județene și naționale, comunității științifice, fiind o modalitate de popularizare și punere în valoare a unui patrimoniu istoric și arheologic unic. Legătura dintre locuri, oameni şi identitatea proprie poate fi realizată prin intermediul trecutului. Târgşoru Vechi este un loc încărcat de istorie (târgul medieval al Târgşorului va împlini în anul 2013, 600 de ani de atestare documentară), de care oamenii locului trebuie să se apropie, pentru ca identitatea comunității să se fundamenteze şi pe trecutul său. În ceea ce priveşte oamenii avem pe de o parte comunitatea cercetătorilor care de-a lungul câtorva generații au scos la iveală şi au redat contemporanității numeroase vestigii uitate; iar pe de altă parte avem comunitatea locală – oamenii locului, care au avut partea lor de contribuție la redescoperirea trecutului. 

La crearea unei identități bine definite contribuie deopotrivă locurile cât şi oamenii. Identitatea este o problemă de interdependență dintre aceşti doi factori. O identitate se construieşte greu, în timp, iar pentru ca ea să fie transmisă mai departe trebuie conștientizată şi promovată. Pentru ca aceste lucruri să se realizeze trebuie atrasă comunitatea locală, implicit autoritățile locale alături de comunitatea cercetătorilor pentru a proteja şi promova monumentele istorice, care constituie o bogăție a acestor locuri.

Programul începe la ora 1100, se deschide prin prezentarea expoziției fotodocumentare care prezintă istoricul cercetărilor și monumentele arheologice identificate și cercetate la Târgșoru Vechi. A doua parte a evenimentului va consta într-o vizita ghidată a monumentelor arheologice aflate pe cuprinsul rezervației și care au fost dezvelite pe parcursul celor peste 50 de ani de cercetări.

Citeste mai departe

Statistici T5
Inline
Inline