S-ar părea că, în cazul accidentării lui Dragoș Gheorghe, de la FC Petrolul, „dracul” nu este negru, dar nici alb, e adevărat. Spre gri ar fi culoarea reală a unei… controverse iscate din senin!

Dragos Trestioreanu -

S-ar părea că, în cazul accidentării lui Dragoș Gheorghe, de la FC Petrolul, „dracul” nu este negru, dar nici alb, e adevărat. Spre gri ar fi culoarea reală a unei… controverse iscate din senin!

Anumite zvonuri cum că mijlocașul stânga titular al Petrolului din primele două meciuri oficiale în 2022, Dragoș Gheorghe (foto sus și jos, în echipament galben-albastru) ar fi suspect nu de ruptură musculară, ci de… fractură de peroneu, cu siguranță că i-au speriat și mai mult pe suporterii trupei „lupilor”. Și așa triști că micuța extremă tehnică a găzarilor va lipsi cel puțin trei săptămâni. Adică, perioada obișnuită pentru o ruptură musculară de genul celei suferite de fostul astrist. Acum, îmi pun întrebarea de ce o lovitură la mușchi ar putea fi confundată, la un RMN, metodă modernă, cu una la os. Chiar așa de neclară să fi fost fotografia cu pricina?!? Sau altul o fi fost motivul,  în acest caz? Oricum, sper că zvonurile, despre care voi scrie mai jos, nu ar avea totuși acoperire în fapte, fiind de-a dreptul neproductiv să se iște discuții acum, adică tocmai într-un moment atât de bun înainte de play-off.

Din surse bine informate, am aflat că nu se pune problema să fie o fractură, diagnosticul cert fiind cel anunțat de ieri, ruptură mai precis. Însă, au apărut, e drept, și alte zvonuri, precum că ar exista o anumită antipatie, din partea unora, față de medicul echipei. Și că se speculează astfel că s-ar fi făcut o confuzie din nepricepere!

Din ceea ce am ajuns s-o cunosc pe doamna doctor, mi s-a părut a fi mereu bine pregătită, cu răspunsuri competente prompte, și nu văd de ce-ar trebui să fie ținta unui presupus complot. Și când? Tocmai în prezent, când FC Petrolul este pe locul 1, cu șapte puncte mai mult decât locul 2 și cu opt, respectiv 12 în plus față de cele de baraj, trei și, respectiv, patru. Mai mult, accidentările serioase – din ce-mi aduc aminte din toamna trecută, dar nu numai – nu au fost de întindere temporală lungă, ci dimpotrivă. Semn, deci, că medicul „galben-albaștrilor” și-a făcut bine treaba. Astfel încât, dacă dânsa a spus că e ruptură musculară, o cred! Desigur, până va apărea și fotografia cu lovitura suferită de Dragoș Gheorghe, care s-o și confirme. Prietenii știu de ce!

Foto: www.fcpetrolul.ro