Activităţi dedicate copiilor, de către pompieri, de 1 Iunie

Redactia -

Activităţi dedicate copiilor, de către pompieri, de 1 Iunie

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, în data de 01.06.2016, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova va organiza pentru toţi copiii din judeţ, “Ziua Porţilor Deschise”, la sediile subunităţiilor, în parcul din localitatea Cocorăştii Colţ – în cadrul proiectului educaţional ”Oraşul Altfel – un oraş pentru copii şi părinţi” şi în faţa Teatrului „Toma Caragiu” Ploieşti.

            Astfel, miercuri, între orele 10.00 – 12.00, sărbătoriţii zilei vor fi angrenaţi de către pompierii militari într-o serie de activităţi plăcute şi interactive, menite a-i învăţa să-şi protejeze viaţa şi sănătatea, şi vor asista la prezentarea tehnicii de intervenţie, activităţi de informare preventivă, atelier prezentare prim-ajutor de bază, etc..

            De asemenea, copiii vor avea posibilitatea de a deveni pentru câteva momente pompieri militari, prin “probarea” echipamentelor specifice salvatorilor şi “explorarea” tehnicii şi mijloacelor de intervenţie din dotarea inspectoratului.

            Totodată, vom organiza o expoziţie de machete pe tipuri de risc generatoare de situaţii de urgenţă, unde şi-au anunţat participarea 35 unităţi şcolare din judeţul Prahova.  În acest sens copiii vor fi atraşi în vederea respectării regulilor de prevenire şi formarea conduitei de urmat pe timpul situaţiilor de urgenţă precum şi consolidarea cunoştinţelor despre dezastrele naturale şi tehnologice şi a măsurilor de prevenire, protecţie şi intervenţie în situaţii de urgenţă.

                                                                                                                                                                                    Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al ISU Prahova