Apariţia „cântăreţei fără lenjerie intimă” s-a lăsat cu amendă

Redactia -

TVR s-a ales cu o amendă serioasă după apariţia cântăreţei Bijou în urma căreia toţi cei care au urmărito sau întrebat dacă a purtat sau nu lenjerie intimă. Iată ce anunţă CNA într-un comunicat de presă:

„Întruniţi în şedinţă publică, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au hotărât să sancţioneze cu amendă în cuantum de 10.000 de lei postul de televiziune TVR 1 pentru nerespectarea prevederilor referitoare la protecţia minorilor în emisiunea „Lozul cel mare” difuzată în data de 28.02.2013, în care a fost invitată şi cântăreaţa Bijou. Consiliul a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 39 (2) din Legea Audiovizualului nr. 504/2002, potrivit cărora “Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”.

:

 

 

: