Când va fi aprins iluminatul festiv de Sărbători în Ploiești

Daniel Dimache -

Când va fi aprins iluminatul festiv de Sărbători în Ploiești

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a dispus ca iluminatul public ornamental de sărbători să fie aprins luni, 05 decembrie a.c., la ora 18.00.

Deschiderea festivă a iluminatului public ornamental în municipiul Ploiești va avea loc în fața sediului municipalității, din Piața Eroilor nr. 1 A, în prezența copiilor, a părinților și bunicilor, precum și a reprezentanților administrației publice locale.

Momentul oficial de deschidere a iluminatului public ornamental a fost special ales în Ajun de Moș Nicolae, pentru a aduce bucurie în rândul celor mai mici ploieșteni, iar festivitatea mult așteptată va marca, astfel, debutul perioadei sărbătorilor de iarnă, în municipiul nostru.

Ploieștenii sunt așteptați să participe la acest eveniment de tradiție și să aprecieze orașul lor, îmbrăcat în straie luminoase de sărbătoare.

Menționăm că, pentru buna desfășurare a acestui eveniment și pentru ca ploieștenii să admire din plin frumusețea iluminatului public festiv, Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației, întrunită  în  ședință de lucru, astăzi,  a aprobat închiderea circulației rutiere, în data de 5 decembrie 2022, începând cu ora 17.00 până la ora 22.00, pe tronsonul cuprins între sens giratoriu Catedrala ″Sf. Ioan Botezătorul″ (Piața Eroilor nr. 1 A ) și strada Gheorghe Lazăr (Piața Victoriei).

Închiderea circulației se va realiza doar în cazul în care reprezentanții Poliției Municipiului Ploiești consideră că aceasta este oportună.

De asemenea, în aceeași seară, municipalitatea ploieșteană va deschide Orășelul Copiilor”, în incinta Complexului Hipodrom Ploiești. Zona de agrement va fi deschisă până în data de 08 ianuarie 2023.