Cercetat pentru că ar fi trecut cu maşina, intenţionat, peste un câine

Redactia -

Cercetat pentru că ar fi trecut cu maşina, intenţionat, peste un câine

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Bălțești au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat din comuna Gornet, despre faptul că un bărbat ar fi trecut cu autoturismul peste un câine.

Deplasați la fața locului polițiștii au identificat apelantul care a declarat că în timp ce se afla în curtea imobilului său a observat un autoturism care ar fi accidentat cu intenție un câine care dormea pe carosabil în dreptul locuinței sale.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat și depistat persoana banuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat în vârstă de 52 de ani din comuna Gornet.

La fața locului a fost solicitat un medic veterinar care a acordat îngrijiri medicale de specialitate câinelui în cauză.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor în cazul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor.