Doi minori de 12 şi 14 ani au luat maşina unuia dintre părinţi şi au provocat un accident în Ploieşti

Redactia -

Doi minori de 12 şi 14 ani au luat maşina unuia dintre părinţi şi au provocat un accident în Ploieşti

La data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 07.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați de către o femeie, despre faptul că pe strada Micșunelelor din municipiu, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilindu-se faptul că un minor în vârstă de 14 ani ar fi condus un autoturism pe strada Micșunelelor, iar la un momentdat ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe marginea părții carosabile.

În urma coliziunii, cei doi minori din autoturism au plecat de la fața locului, prezentându-se la scurt timp, cu părinții, la sediul unității de poliție.

Din primele verificări, s-a stabilit faptul că autoturismul în cauză, ar fi fost luat de către pasagerul din dreapta al autoturismului, un minor de 12 ani, de la tatăl său, fără ca acesta să știe, lăsându-l pe minorul de 14 ani să îl conducă.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.