Incursiunea pe termen foarte scurt a Petrolului în… necunoscut

Dragos Trestioreanu -

Incursiunea pe termen foarte scurt a Petrolului în… necunoscut

Petrolul este la răscruce de drumuri. Nu-i deloc un secret. Spre continuarea stării de insolvență ori în faliment? Nu se știe foarte clar când se va discuta planul de reorganizare, vehiculându-se două date, ambele din iunie, 11 sau 18. Nu că ar mai conta când, important este doar că se va răspunde la întrebarea hamletiană: a fi sau a nu fi? Fără să aibă încă acest răspuns, dar sperând că activitatea va merge, cum-necum, și mai departe, s-a stabilit locul de cantonament extern, într-o locație elegantă din Alpii Austrieci. Spre care se va pleca însă înainte de a se fi primit răspunsul cu pricina. Mai mult, în timp ce se tot anunță lista fotbaliștilor cărora li s-au reziliat contractele, cei care și le-au terminat la final de sezon știindu-se mai demult, apar și informații – să nu le zic, deocamdată, speculații – în privința viitorului lot, anunțat drept unul de austeritate. Evident, potrivit condițiilor financiare din timpul procesului de insolvență. Țintele sunt echipele care au retrogradat, Oțelul și Universitatea Cluj. Se zvonește însă și de jucători străini, deși antrenorul principal interimar Valentin Sinescu a tot vorbit despre un efectiv preponderent autohton. Ca și cum românii ar accepta orice salariu. Chiar și mai mic. Nu contează, să fie! Ori se dorește un lot la cum o fi, și-atunci se explică liniștea conducătorilor în privința unor solicitări subțiri din partea celor ofertați, ori a fost și asta o vorbă în vânt, dar planurile sunt, de fapt, altele. Pentru că, dacă au fost semnați deja, așa cum s-a scris, Diarra, Hamroun și Altamaa, iar „pe țeavă” ar fi și Mengolo, Sissoko sau Ceppelini, ei numai români nu sunt!

Există și jucători autohtoni care, deocamdată, poartă blazonul de speranțe. Mai mari sau mai mici. Numai că, experiența ne-a demonstrat că unii așa s-au născut, dar așa au și rămas, în timp. Indiferent de antipatii, trebuie recunoscut că nicio echipă nu poate forma un lot competitiv în care fotbaliștii români să fie majoritari, pentru că puținii de valoare câți mai sunt, au fost – sau vor fi – adjudecați de FC Steaua SA. Acolo unde-și cam doresc să și ajungă, pentru a câștiga trofee, a le crește cota și a avea speranțe de a prinde un angajament în străinătate. În provincie mai ales, jucători autohtoni cu adevărat valoroși, măcar la nivelul unor străini mai răsăriți veniți în Liga 1, îi cam aduni pe degetele de la o mână. Bine, așa, la număr, sunt mulți, foarte mulți, dar ce ne facem cu valoarea? Sigur că, în condițiile în care, de-acum, vor fi doar 14 echipe în primul eșalon, s-ar crede că valorile locale s-ar concentra. Dar tot nu s-ar avea de unde alege pentru a merge la sigur. Calificarea aproape obținută la Euro 2016 ar fi una conjuncturală, nu rezultatul unor generații de excepție. Așa cum s-a întâmplat odată. Implicit, dacă nici echipa națională a României, care adună toate vârfurile, pe fiecare post, nu oferă garanția unei trupe puternice, de unde să aduci jucători autohtoni competitivi la Petrolul? De unde?! Așa că văd viitorul pe termen scurt al Petrolul doar o incursiune în… necunoscut. Ceva la noroc: o ieși, n-o ieși? Fie ce-o fi!