Site icon Gazeta de Prahova

Mega-ofertă de festivaluri, pentru ploieştenii ce vizitează Bucureştiul

robinandthebackstabbers

Ploieştenii poposiţi în Bucureşti au avut zilele trecute parte de super evenimente, capitala găzduind nu mai puţin de trei festivaluri. Primul dintre acestea, OST Fest, a avut loc la Romexpo şi a adus pe scenă nume mari ale rockului internaţional, de la Europe la Manowar şi de la Megadeth la Lake of Tears. Ursus Evolution, pe de cealaltă parte, şi-a propus a anima atmosfera din Piaţa Constituţiei cu recitaluri ale celor mai îndrăgite formaţii din România, indiferent de genul în care muzica lor se integrează : rock, pop, dance, electro, hip hop. Aproximativ 10000 oameni/zi au trecut pe la Ursus Evolution, unii dintre ei beneficiind şi de surprize speciale : întâlniri backstage cu formaţia lor favorită. De asemenea, în acest weekend, a avut loc deja celebra manifestaţie urbană Street Delivery, unde, în binecunoscutul stil hippie, românii au fost invitaţi să surprindă diverse meşteşuguri postmoderne, de la graffiti la jonglatul cu flăcări şi de la colaje în stil dadaist la sculpturi în peturi de bere. Pe scena Street Delivery au urcat formaţii underground precum YellLow, Robin and the Backstabbers şi Subcarpaţi, care, în faţa a câteva mii de oameni, au susţinut ideea unei vieţi în armonie cu mediul şi cu natura umană.

 

Pentru ploieştenii amatori de festivaluri tari, sunt anunţate deja binecunoscutele Tuborg Green Fest (29 iunie – 1 iulie), pe scena căruia vor cânta Guns’n’Roses, Evanescence şi Within Temptation, şi B’estfest (6-8 iulie), unde printre invitaţi se vor număra Garbage şi Royksopp. Bilete se găsesc la magazinele Diverta din municipiu, în unele sucursale Orange, precum şi pe site-ul Eventim.ro (comandă online), ce oferă livrarea la domiciliu a acestora, cât şi preţuri preferenţiale.

Publicitate
Exit mobile version