Pasajul subteran de la Gara de Vest va fi prelungit până la Parcul Municipal

Redactia -

Pasajul subteran de la Gara de Vest va fi prelungit până la Parcul Municipal

Pasajul subteran de la Gara de Vest din Ploiești va fi modernizat și extins, astfel încât pietonii să poată traversa zona feroviară și să aibă acces direct către parc. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, după o discuție cu executanții lucrărilor de modernizare a gării.

Potrivit edilului, soluția tehnică prevede prelungirea pasajului existent dincolo de liniile de cale ferată, o intervenție care va îmbunătăți circulația pietonală în zonă.

Proiectul este derulat prin Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA și nu intră în atribuțiile administrației locale, motiv pentru care soluția adoptată nu era clară până în prezent pentru autoritățile ploieștene.

Mihai Polițeanu a precizat că Primăria Ploiești a solicitat încă de la început includerea acestei extinderi în proiect, demers susținut anterior și de fostul viceprimar, actual prefect al județului Prahova, Nicodim.

„Astăzi am obținut răspunsul. Și e de bine”, a transmis primarul, subliniind că modernizarea pasajului va aduce un plus de accesibilitate pentru locuitorii din zonă.