Pericol pe șoselele din Prahova: șoferi băuți și vehicule cu probleme grave
Redactia -

La data de 23 iunie 2026, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Călugărească, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe raza comunei Dumbrava, sat Ciupelnița, un autoturism condus de un bărbat de 71 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că acesta figura cu dreptul de a conduce suspendat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare negativă în ceea ce privește consumul de alcool.
În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost suspendat.
În aceeași zi, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Comarnic au oprit pentru control, pe strada Poiana, un autoturism condus de un bărbat de 57 de ani, din localitate.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În baza rezultatului obținut, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Tot la data de 23 iunie 2026, în jurul orei 19.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au oprit pentru control, pe Bulevardul Petrolului, un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din județul Dâmbovița.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că vehiculul figura cu plăcuțele de înmatriculare retrase din data de 19 mai 2026. Totodată, conducătorul auto a prezentat un certificat de înmatriculare care nu corespundea datelor existente în evidențele oficiale.
Tânărul a fost testat cu aparatele din dotare pentru depistarea consumului de alcool și a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul ale cărui plăcuțe de înmatriculare au fost retrase, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 03.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat, pe strada 1 Mai din orașul Sinaia, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din localitate, care se deplasa dinspre centrul stațiunii către Drumul Național 1.
În cadrul activităților de control și supraveghere a traficului rutier, polițiștii au procedat la oprirea autovehiculului și la legitimarea conducătorului auto. Întrucât acesta prezenta indicii cu privire la un posibil consum de băuturi alcoolice, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere valoarea înregistrată, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orășenesc Sinaia, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Totodată, polițiștii au efectuat verificări în bazele de date specifice, stabilind că acesta deține permis de conducere valabil și nu figurează cu mențiuni judiciare.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Polițiștii rutieri reamintesc faptul că alcoolul afectează capacitatea de reacție, atenția și aprecierea distanțelor, constituind unul dintre principalii factori favorizanți ai producerii accidentelor rutiere. Conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice pune în pericol atât siguranța conducătorului auto, cât și viața și integritatea celorlalți participanți la trafic.
În toate cauzele, cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unităților de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun.

![Asfaltare pe Șoseaua Vestului din Ploieşti Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/06/asfaltare-soseaua-vestului.jpg)
