Petrecere terminată la spital şi poliţie după un scandal monstru în Moara Nouă

Redactia -

Petrecere terminată la spital şi poliţie după un scandal monstru în Moara Nouă

La data de 24 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Călugărescă au reținut un bărbat din comuna Berceni, bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni.

În fapt, la data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că a avut un conflict cu unchiul său, în vârstă de 41 de ani, în timpul unei petreceri de la domiciliul apelantei, din satul Moara Nouă.

Din verificări, s-a stabilit faptul că între bărbatul în vârstă de 41 de ani, și un alt invitat la petrecere a izbucnit un conflict spontan, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, iar ulterior s-au agresat reciproc, bărbatul în vârstă de 41 de ani lovindu-l pe celălalt cu un obiect tăietor-înțepător în membrul inferior drept, producându-i o rană, motiv pentru care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Tot în seara respectivă, un alt invitat ar fi fost amenințat de către persoana bănuită, ulterior, acesta din urmă părăsind locul producerii faptelor.

În urma verificărilor efectuate, bărbatul a fost depistat și condus la sediul unității de poliție în vederea audierii.

Față de cele două persoane implicate în altercație a fost luată măsura sancționării contravenționale conform Legii nr.61/1991, cu amenzi în valoare de 1.000 de lei, fiecare.

Ulterior, la data de 12 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către o femeie din comuna Berceni, despre faptul că ar fi fost amenințată de către bărbatul de 41 de ani.

Din verificări, s-a stabilit faptul că bărbatul mai sus menționat, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, ar fi amenințat-o pe apelanta în vârstă de 48 de ani, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător, și distrugându-i, totodată, un bun din fața locuinței.

De asemenea, la data de 13 octombrie a.c., unul dintre polițiștii care au intervenit la sesizările în cauză ar fi fost amenințat de către bărbatul în vârstă de 41 de ani, cu acte de violenţă, fiindu-i adresate injurii și cuvinte jignitoare.

În baza probatoriului administrat, față de bănuit a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințare, distrugere și ultraj.

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024