Ploieşti: Când are loc Târgul de Toamnă 2025
Redactia -

Primăria Municipiului Ploiești are plăcerea de a anunța organizarea Târgului de Toamnă 2025, un eveniment dedicat produselor de sezon, tradițiilor românești și comunității locale.
Îndrăgitul eveniment este organizat, ca în fiecare an, de către S.C. Hale și Piețe S.A., structură distinctă a administrației publice ploieștene, dedicată gestionării și administrării piețelor, halelor, oboarelor și târgurilor din oraș.
Actuala ediție a Târgului de Toamnă din Ploiești se va desfășura, în perioada 25 septembrie – 05 octombrie 2025, în spațiul aferent parcării din strada Griviței , respectiv în zona dintre Palatul Culturii și Parcul “Arh. Toma Socolescu”.
Târgul de Toamnă va fi deschis zilnic, între orele 10.00 – 20.00. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc joi, 25 septembrie, la ora 10.00.
Într-o atmosferă autentică de toamnă, ploieștenii se vor putea bucura de recoltele producătorilor locali, peste 20 de standuri, festiv amenajate, urmând să fie deschise în cadrul actualei ediții a tradiționalului târg.
Printre roadele toamnei pe care le veți regăsi în cadrul târgului ploieștean, amintim: fructe și legume de sezon, dulciuri îmbietoare, miere autentică de diferite tipuri, ceaiuri și tincturi vindecătoare, must natural bogat în vitamine, precum și alte produse tradiționale românești.
Nu vor lipsi produsele artizanale realizate cu migală și pasiune de către meșteșugari!

![Parcarea “la pietroaie” de lângă Spitalul Judeţean va fi reabilitată Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/parcare-judetean.jpg)

![Trafic restricţionat pe DN1, la Cornu Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/alunecare-dn1-cornu.jpg)