Site icon Gazeta de Prahova

Primarul comunei Bărcăneşti este de acord cu montarea separatoarelor de sens pe DN1 doar în anumite condiţii

Primarul comunei Bărcăneşti, Valeriu Lupu, nu este de acord cu montarea separatoarelor de sens pe porţiunea Drumului Naţional 1 care tranzitează localitatea,  decât dacă vor fi luate în paralel şi alte măsuri pentru siguranţa traficului pe DN1. Edilul comunei învecinate Ploieştiului nu este de acord nici cu ieşirea oamenilor în stradă, protestând împotriva separatoarelor de sens, aşa cum s-a întâmplat zilele trecute în comunele Puchenii Mari şi Gorgota, unde oamenii au blocat timp îndelungat traficul pe cel mai important drum naţional al ţării, prin traversarea continuă pe trecerile de pietoni. Primarul Lupu crede că rezolvarea se poate găsi numai la nivel instituţional, prin dialog şi colaborare:

Vă prezentăm declaraţia transmisă presei de primarul comunei Bărcăneşti, Valeriu Lupu:

Publicitate

„Pe raza comunei Bărcănești, județul Prahova, în urma montării de separatoare de sens, s-a stopat posibilitatea bunicilor de a își conduce nepoții la școală, bătrânilor de a își face menajul și cumpărăturile singuri, oamenilor de a își comemora rudele, iar salariaților cu impotenţe funcționale, de a face naveta, întrucat aceasta implică traversarea pe pasarele plasate la distanțe mari una de cealaltă.
De asemenea, accesul cetățenilor la societățile comerciale pentru alimentarea zilnică este îngreunat, iar profitabilitatea agenților economici de pe raza comunei este pusă în pericol.
Încă din anul 2017, am încercat să contruim în mod anticipat soluții pentru aceasta circumstanță, convocând sedința la care au participat reprezentații CNAIR, ISU PH, IPJ PH, preoții parohi și cetățenii comunei Bărcănești.
Am încercat rezolvarea acestei probleme în mod amiabil, fără proteste în stradă, ci în biroul instituțiilor responsabile de această situație.”

separatoare

Edilul din Bărcăneşti a pornit această campanie încă din anul 2017, când a organizat mai multe întâlniri cu factorii implicaţi, inlcusiv cu participarea primarilor din localităţile prahovene tranzitate de DN1, de la sud de Ploieşti. Au fost înaintate adrese către instituţii judeţene şi până la Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia României, fără rezultat însă, până acum. Valeriu Lupu afirmă că nu se va opri aici şi va insista în demersurile sale. Publicăm documentul transmis în 2017 de Primăria comunei Bărcăneşti către instituţiile statului român conţinând cererile locuitorilor din comună, în ceea ce priveşte amenajarea DN1, pe teritoriul comunei:

Către: Direcția Generală de Monitorizare şi Mentenanță a Infrastructurii Rutiere
Direcția Siguranță și Monitorizare Trafic
Serviciul Siguranță și Monitorizare Trafic
IPJ Prahova

Spre stiinta: C.N.A.I.R.
Ministerul Transporturilor
Direcția Investitii, Infrastructură și Reglementări Tehnice
D.R.D.P. BUCUREȘTI
Prefectura Prahova
CJ Prahova
Parlamentul Romaniei
Guvernul Romaniei
Președintele Romaniei

Subscrisa Comuna Bărcănești, județul Prahova, reprezentată prin Primar Valeriu Lupu, vă aduce la cunoștiință urmatoarele:
Montarea separatoarelor de sens, ale căror beneficii de siguranță a traficului sunt apreciate de către întreaga populație a comunei noastre, a declanșat deopotriva dezavantaje funcționale la nivelul cetățenilor. Astfel, o comunitate care dăinuie de sute de ani pe aceste meleaguri, a fost segmentată în două părți, limitand accesul cetățenilor la instituțiile publice (școli, biserici, dispensare, primărie), cât și la alte locații vitale traiului zilnic ( farmacii, islazuri, societați comerciale, cimitire). Din păcate, delimitarea celor două sensuri de mers afectează în mod grav persoanele cu dizabilități, bătrânii, salariații cu impotențe de mobilitate, care fac naveta și nu pot traversa pe pasarelele instalate la distanțe mari una de cealalta.
Vă informez că am mai expus această problemă și în anul 2017, când am convocat o ședinta cu conducerea C.N.A.I.R. la sediul Primăriei și la care au participat și reprezentanții IPJ Prahova, ISU Prahova, preoții parohi, și cetățenii comunei și în urma căreia s-au concluzionat urmatoarele soluții, conform Procesului Verbal nr. 8734 înregistrat în data de 02.02.2017:
⦁ Amenajarea trecerilor de pietoni semnalizate corespunzător, în dreptul instituțiilor publice mai sus enumerate;
⦁ Amenajarea de benzi de accelerare și decelerare la fiecare ieșire și intrare din/și în localitate;
⦁ Semnalizarea zonelor de risc prin indicatoare rutiere de limitare a vitezei de la 70km/h la 50km/h;
⦁ Reamenajarea trotuarelor adiacente DN;
⦁ Instalarea de radare fixe pe balustradele existente pe traseul DN1.

Drept urmare, vă solicit suportul în implementarea acestor soluții de ordin tehnic și vă multumesc anticipat în numele cetățenilor comunei Bărcănești.

Cu stimă,

PRIMAR,
Valeriu LUPU

Exit mobile version