Prins după ce a tâlhărit o femeie în centrul Ploieştiului

Redactia -

Prins după ce a tâlhărit o femeie în centrul Ploieştiului

 În urma verificărilor, investigațiilor și cercetărilor efectuate într-un dosar penal, întocmit pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, lucrătorii compartimentului de profil din cadrul Poliției Ploiești au reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea infracțiunii, comisă la intersecția străzilor Ștefan Greceanu cu C.D. Gherea din Ploiești, asupra unei femei, căreia i-a fost smuls lanțicul de la gât. Este vorba despre un bărbat, față de care procurorul a dispus continuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Acesta a fost prezentat Judecătoriei Ploiești, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă, însă instanța a respins propunerea de arestare preventivă și a luat măsura controlului judiciar.