Site icon Gazeta de Prahova

Proiecte de 46 milioane de euro pentru oraşele Vălenii de Munte, Urlați, Mizil, Plopeni, Câmpina, Breaza și Sinaia

canalizare_2

Județul Prahova va beneficia din Fondul de coeziune al Uniunii Europene de suma de 46 de milioane de euro pentru construcția și modernizarea a 7 stații de tratare a apei uzate având ca beneficiari 167.000 de locuitori din Urlați, Mizil, Plopeni, Vălenii de Munte, Câmpina, Breaza și Sinaia. Banii vor veni prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020,  din Fondul de coeziune al Uniunii Europene, care este o continuare a Programului Operaţional Sectorial, realizat pentru marile aglomerări urbane. Unul dintre obiectivele acestui program este acela de a finaliza lucrările începute în cadrul Programului Operaţional Sectorial. Totodată, programul permite și lucrări noi de infrastructură apă – canal. Prin aceste proiecte de mediu finanțate din fondul European de Coeziune se urmărește ca fiecare cetăţean să aibă în permanenţă acces la apă curată, protejându-se sănătatea oamenilor şi mediul înconjurător.

Exit mobile version